Thursday, May 12, 2016

Lecţia 50 – Pranayama: Planificarea timpului pe care îl avem la dispoziţie



Practici avansate de yoga
Lecţii principale

Autor: Yogani
Data primei publicări: 17 decembrie 2003

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: Îmi place mult să fac pranayama şi meditaţia, dar timpul pe care îl am la dispoziţie este redus. Plec la serviciu dimineaţa la 7:30 şi nu mă întorc acasă pâna la 6 seara.  Pare imposibil să menţin o practică continuă. Ce mă sfătuiţi să fac?


Răspuns: Este o zicală: „Unde este voinţă, este putinţă.” Pe la începutul acestor lecţii am vorbit despre dorinţa de progres spiritual ca fiind ingredientul esenţial. Este într-adevăr elementul cheie. Putem să avem toate cunoştiinţele din lume, dar dacă nu avem voinţa de a le folosi nimic nu se va întâmpla. Ceea ce alegem să facem în fiecare zi va determina calea noastră şi rezultatele ei. Dacă ne găsim într-o situaţie în care nu putem să facem ceva în privinţa dorinţelor noastre cele mai dragi, atunci această situaţie trebuie să se schimbe mai devreme sau mai târziu. Având o dorinţă continuă, cum sunt de exemplu devotamentul şi angajamentul de a acţiona, vom găsi o cale să depăşim orice obstacol.

Cum să găsim timp să practicăm de două ori pe zi? Avem multe opţiuni. Trebuie să fim flexibili să folosim posibilităţile pe care le avem. Practica pe care o facem acum include zece minute de pranayama şi douăzeci de minute de meditaţie. Dacă adăugăm şi perioada de odihnă de la sfârşitul practicii, avem nevoie de treizeci si cinci de minute, de două ori pe zi. Dacă zilele tale de lucru sunt lungi, poate fi dificil să găseşti timpul necesar pentru practică, mai ales dimineaţa. . În acest caz  poţi să scurtezi perioada de practică. Nu este ideal să faci acest lucru, dar este mai bine decât să nu practici deloc sau să devii frantică încercând să faci multe lucruri într-un timp scurt. Este foarte important să practici de două ori pe zi – dimineaţa şi seară. Două  perioade de practică mai scurte în fiecare zi sunt preferabile unei  singure perioade lungă de practică . Poate dimineaţa esti mai presată de timp, pe când seara ai mai mult timp, dar poate eşti obosită şi nu îţi vine să faci nimic, nici măcar meditaţie.

Determină cât timp ai pentru meditaţie dimineaţa, nu contează cât de puţin, şi plănuieşte practica în funcţie de acest lucru. Poate ai douăzeci de minute sau poate ai numai cincisprezece minute. Oricât timp ai, foloseşte-l. Dacă ai douăzeci de minute, poţi să faci cinci minute de pranayama, zece minute de meditaţie şi odihneşte-te cinci minute. Dacă ai numai cincisprezece minute, fă câteva minute de pranayama, zece minute de meditaţie şi odihneşte-te câteva minute. O strategia care poate să funcţioneze pentru tine este  să practici în pat imeditat după ce te trezeşti, înainte să te dai jos din pat. În acest fel planifici să faci practica înainte de orice altceva dimineaţa şi e mai puţin probabil să o omiţi. Când te trezeşti, ridică-te şi sprijineşte-ţi spatele şi începe pranayama. Apoi fă meditaţia. Poţi astfel să faci practica înainte să sari din pat, complet energizat de pura conştienţă extatică. 

Seara poate programul este mai flexibil. Dacă eşti obosită, ştii că pranayama şi meditaţia te vor învigora. Aceasta se va fi adevărat mai ales după ce adăugăm încă câteva practici avansate de yoga. Fă-ţi un obicei din a merge la locul tău de meditaţie imediat ce ajungi acasă de la serviciu. Dacă nu ai timp înainte de cină, practică o oră sau două după cină sau chiar înainte de a merge la culcare dacă numai atunci ai timp. Nu este ideal să practici imediat înainte de culcare, dar este mai bine decât să nu practici deloc seara. Dacă poţi, dedică complet practicii treizeci si cinci de minute seara. Dar nu încerca să compensezi pentru  scurta practică de dimineaţă făcând o practică exagerat de lungă seara, mai ales la acest stadiu de început în practici avansate de yoga. S-ar putea să simţi discomfort dacă faci practici lungi dintr-odată. Mai târziu, când vei avea mai multă experienţă şi când sistemul tău nervos va fi mai purificat, vei putea să faci sesiuni mai lungi fără să simţi discomfort. La acest stadiu, în prezent, fă ce poţi să ai treizeci şi cinci de minute de practică, dimineaţa şi seară. Dacă nu ai timp, creează-ţi o practică mai scurtă pe care poţi să o faci dimineaţa şi seara. Totul depinde de tine.

În seria de întrebări şi răspunsuri privind meditaţia, am discutat modalităţi de a continua să medităm când călătorim sau când suntem în situaţii ce ne ţin departe de locul nostru de meditaţie de acasă. Aceste sugestii se aplică şi atunci când facem pranayama înainte de meditaţie. Pranayama poate fi practicată discret în orice loc public. Este la fel ca şi în cazul meditaţiei: o persoană stă aşezată şi are ochii închişi. Suntem relaxaţi când facem pranayama. Respiraţia noastră înceată şi profundă este abia observabilă pentru cei din jur. Astfel, este perfect posibil să facem întreaga practică într-un loc public. Probabil nu ne vom încrucişa picioarele într-un loc public. Este normal. Nu trăim într-o lume perfectă. 

Dar dacă conducem maşina? Mulţi dintre noi petrecem o oră sau mai mult conducând maşina spre serviciu şi apoi spre casă în fiecare zi. Este o bună bucată din timpul fiecărei zile. Putem să facem ceva folositor în acest timp? Nu cu ochii închişi, în mod sigur. Deci nu putem să facem meditaţia. Dar pranayama? Pranayama este cel mai bine facută cu ochii închişi. Cu toate acestea, putem avea unele pentru a beneficii dacă facem pranayama cu ochii deschişi, pentru că este o practică fizică. Pranayama făcută în timp ce conducem maşina este departe de o situaţie ideală, dar poate fi făcută cu unele rezultate pozitive. Ai putea să practici să respiri încet şi profund timp de zece minute atunci când conduci de la serviciu spre casă. Acordă atenţie condusului maşinii. Fii conştient că pranayama este o activitate secundară – condusul este activitatea principală. Fii relaxat în privinţa pranayamei.  Pranayama făcută cu ochii deschişi distrage mai  puţin atenţia decât a asculta radioul. Responsabilitatea ta principală este să conduci în siguranţă. Poţi să faci şi ceva pranayama în acelaşi timp, dar pranayama se petrece în fundal. 

Dacă faci pranayama în maşină, nu exagera. Când ajungi acasă, stai jos şi să meditează cel puţin zece minute pentru a semăna seminţele purei conştienţe extatice in câmpul fertilizat de pranayama. Nu vrem să lăsăm buruieni să prindă rădăcini în nervii noştrii hrăniţi de pranayama. Dacă vrem să cultivăm o transformare spirituală în noi, este sarcina noastră să facem doua sesiuni de practică în fiecare zi. Sunt multe modalităţi de a face acest lucru. Fii creativ şi întotdeauna practică în siguranţă. 

Desigur, situaţia ideală este să avem la dispoziţie tot timpul pe care îl dorim în fiecare dimineaţă şi seară. Oamenii care lucrează acasă sau sunt pensionari pot acorda practicilor avansate de yoga timpul necesar de a le cultiva pentru beneficii maxime. Pe măsură ce capătă experienţă, aceşti oameni au de asemenea posibilitatea de a creşte durata practicilor pentru a accelera şi mai mult progresul. Practicanţii avansaţi care auun serviciu normal au şi ei posibillitatea de a face practici mai lungi în vacanţe şi în weekenduri şi poate chiar şi în fiecare zi, înainte şi după lucru. Sunt multe modalităţi de a face ceea ce vrem. Vom discuta mai încolo care sunt opţiunile pe care le ai de a creşte durata practicii pe măsură ce avansezi pe această cale.

Panificarea timpului de a face practici avansate de yoga este un subiect important de reflecţie, atât pentru a stabili un program regulat de practică de două ori pe zi de la început cât şi pentru a creşte durata practicii pe măsură ce ajungem la stadii mai avansate ale transformării spirituale. Fii conştient de timpul pe care îl ai la dispoziţie în această viaţă şi foloseşte-l cât mai bine. 


Gurul este în tine. 

Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză: 

·        Pentru instrucţiuni detaliate privind respiraţia spinală, consultaţi cartea AYP Respiraţia Spinală Pranayama (AYP Spinal Breathing Pranayama) şi AYP Plus.

·        Pentru instrucţiuni detaliate privind plănuirea timpului şi auto-regulare, consultaţi cartea AYP Cele opt membre ale yogăi  (AYP Eight Limbs of Yoga) şi AYP Plus.

Sunday, May 8, 2016

Lecţia 49 – Pranayama: Transpiraţia



Practici avansate de yoga
Lecţii principale

Autor: Yogani
Data primei publicări: 16 decembrie 2003

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: Pranayama făcută înainte de meditaţie este eficace. Este o diferenţă semnificativă de când am început pranayama.Când practic respiraţia spinală, simt că într-adevăr se întâmplă ceva. După ce respir încet timp de zece minute, uneori sunt acoperit de transpiraţie. Nu am probleme cu respiraţia şi nu îmi este cald şi nimic altceva nu mă deranjează. Inima nu îmi bate mai repede. Doar transpir enorm. Este normal aşa ceva?

Răspuns: Da, este normal. Este un lucru bun. Este un simptom direct al purificării care se petrece în sistemul nervos atunci când prana curge într-o măsură din ce în ce mai mare. Nu faci un exerciţiu aerobic sau orice alt efort fizic care să te facă să transpiri. Exerciţiul fizic al pranei care curge prin nervi produce transpiraţia în corp, eliminând în acest fel impurităţi.

Transpiraţia nu va continua la infinit.Treptat, pe măsură ce corpul se purifică, traspiraţia va încetini. Alte simptome pot să apară ca rezultat al purificării. Pot fi experienţe senzoriale interne, mai subiective. Prin pranayama, începem să ne purificăm de la nivelul fizic spre nivele interioare, deschizând şi trezind nervul spinal ca principalul mod de control al întregului sistem nervos. Prin meditaţie, mergem complet dincolo de corp şi minte, pentru ca apoi să ne întorcem spre înafară ca pură conştienţă extatică. Prin aceste două abordări, încercuim blocajele profunde şi le eliminăm în cantităţi mari. Uneori chiar putem să vedem aceasta cu ochii noştrii. Cum se întâmplă când transpirăm.

Dacă purificarea este acompaniată de discomfort, nelinişte şi iritabilitate, aveţi grijă să vă acordaţi suficient timp de odihnă la sfârşitul meditaţiei. Acest lucru aproape întotdeauna are un efect calmant şi profund. Dar orice se poate întâmplă în procesul de purificare a corpului, aşa că aveţi grijă cum folosiţi sfaturile legate de experienţele incomfortabile ce pot să apară din când în când. Totul ţine de procesul de purificare şi fiecare dintrre noi îl va trăi în diferite feluri. Va trebui să fin conştienţi de abiliţile noastre şi să profităm de ele. Va trebui să fim conştienţi şi de limitele noastre şi să ţinem seama de ele.

Din punct de vedere practic, dacă esti ud la sfârşitul pranayamei, ia câteva minute să te usuci cu un prosop înainte de a medita. Şchimbă hainele dacă aceste te ajută să fii mai comfortabil. Nu e nevoie să medităm într-o baltă de transpiraţie.Dar nu întârzia începutul meditaţiei mai mult decâteva minute după terminarea pranayamei. Vrem să profităm de efectele pranayamei în timpul meditaţiei.

Gurul este în tine. 

Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză: 

·        Pentru instrucţiuni detaliate privind respiraţia spinală, consultaţi cartea AYP Respiraţia Spinală Pranayama (AYP SpinalBreathing Pranayama) şi AYP Plus.

Saturday, May 7, 2016

Lecţia 48 – Pranayama şi sănătatea



Practici avansate de yoga
Lecţii principale
 
Autor: Yogani
Data primei publicări: 16 decembrie 2003

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: Ce efect are pranayama asupra sănătăţii? Mi se pare că trebuie să aibe un efect.

Răspuns: Da. La fel ca şi meditaţia, pranayama promovează purificarea sistemului nervos. Fiind un proces fizic, are efecte directe asupra corpului, pe care le putem observa pe măsură ce practica progresează. Are efecte pozitive asupra plămânilor, a creierului, a sistemului digestiv, a inimii şi asupra organelor de reproducere – să menţionăm numai unele din ele. Pranayama stabilizează mintea şi emoţiile. Pe măsură ce prana curge tot mai mult în corp, o energie lucioasă, palpabilă, radiază din piele, creând o „aură” de sănătate şi putere ce poate fi benefică celorlalţi.

Dar nimic nu se petrece peste noapte sau ca urmare a unei practici iregulate de pranayama. Nici nu vine după „excese” de practică în care, după ce nici o practică nu a fost făcută zile şi săptămâni la rând, urmează perioade de pranayama făcută impulsiv şi excesiv în speranţa unui progres rapid şi imediat. Lucrurile nu se petrec aşa. În acestă privinţă, pranayama este ca orice alt exerciţiu fizic. Puţină practică făcută de două ori pe zi are efecte mai puternice decât o practică excesivă făcută din când în când, după zile sau săptămâni de întrerupere. O practică excesivă şi iregulată nu este încurajată în nici o formă de exrciţiu fizic, putând chiar să dăuneza sănătăţii.

Dacă hotărăşti să devii un alergător pe distanţă lungă, vei începe prin a alerga o dată pe săptămână câte trei sau şase km deodată? Dacă procedezi aşa, cariera ta de alergător va fi scurtă. Este mai probabil să reuşeşti dacă începi să alergi pe distanţe scurte în fiecare zi şi creşti treptat distanţa de alergat de-a lungul lunilor, până ajungi la distanţa dorită. Exerciţiul fizic cere practică regulată şi măsurată. Aşa se antrenează atleţii serioşi.

Practica spirituală este asemănătoare cu sportul: ne atrenăm treptat corpul şi sistemul nostru nervos să conducă şi să radieze un nivel crescut imens al purei conştienţe extatice. Acesta este un scop uriaş, care este atins prin mulţi paşi mici, făcuţi zilnic de-a lungul unei perioade lungi de timp. Beneficiile unei astfel de abordări sunt cumulative şi observabile pe parcurs. Practicile avansate de yoga promovează purificare şi echilibrare profundă în sistemul nervos şi unele rezultate vor fi evidente imediat când se începe practica. Unul din beneficiile uşor de observat este îmbunătăţirea sănătăţii. Deci, într-adevăr, pranayama contribuie la îmbunătăţirea sănătăţii, la fel ca şi meditaţia.

Trebuie subliniat că pranayama nu este un leac miraculos care va vindeca instantaneu bolile produse de ani de viaţă nesănătoasă. De fapt, dacă viaţa dezechilibrată a compromis serios sănătatea, s-ar putea să nu putem practica pranayama imediat. Pentru a practica pranayama trebuie să avem un anumit nivel de sănătate, mai ales a sitemului respirator. Nu trebuie să exagerăm niciodată dincolo de capacitatea noastră atunci când practicăm pranayama. Practica noastră trebuie să fie adecvată abilităţilor noastre. Dacă suntem slăbiţi, pranayama trebuie practicată puţin sau deloc. Dacă suntem puternici, putem face mai mult. Reflectează cu grijă înainte să te angajezi să faci o anumită tehnică de pranayama. Meditaţia poate fi practicată aproape de oricine, la orice nivel de sănătate, fără să adauge încă un stres asupra corp. Pranayama este diferită. Pranayama cere un anumit nivel minim de sănătate pentru a putea fi practicată în siguranţă şi cu rezultate. Ţine seama de aceasta şi adaptează întotdeauna practica ta de pranayama la condiţia ta fizică din prezent, astfel încât să nu supui corpul la o povară inutilă. De exemplu, în timp ce meditaţia poate ajuta când suntem bolnavi, pranayama nu va ajuta, mai ales dacă avem o afecţiune respiratorie. Când plămânii suferă, nu îi forţaţi.a fel cum nu vom ieşi afară să alergăm o milă dacă suntem bolnavi. 

Dacă aplicăm vechiul bun-simţ la practica de pranayama, vom avea mult de câştigat, inclusiv în privinţa sănătăţii.

Gurul este în tine.

Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:
·        Pentru instrucţiuni detaliate privind respiraţia spinală, consultaţi cartea AYP Respiraţia Spinală Pranayama (AYP SpinalBreathing Pranayama) şi AYP Plus.

Wednesday, May 4, 2016

Lecţia 47 – Chakras



Practici avansate de yoga
Lecţii principale
 
Autor: Yogani
Data primei publicări: 15 decembrie 2003

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: Am citit despre importanţa chakrelor in practica spirituală. Ce sunt chakrele şi cum sunt ele abordate în aceste lecţii?

Răspuns: Chakrele (chakras), recunoscute ca centre de energie spirituală, sunt componente ale anatomiei energetice interne care corespond cu diferite aspecte ale sistemului nostru nervos. Sunt mecanisme vitale interne prin care conştienţa, sub formă de prana, se manifestă în noi. Din punct de vedere filozofic, chakrerele apar proeminent în religiile asiatice şi sunt prezente deasemenea în creştinism, spre exemplu in Cartea Revelaţiilor. 

Care este importanţă chakrelor in Practicile Avansate de Yoga? Sunt importante, dar aceasta nu însemnă că trebuie studiate intelectual pentru a permite un progres spiritual maxim.
Gândeşte-te un minut la maşina ta. Când te urci în maşină dimineaţa, nu sunt multe lucuri de făcut să o porneşti. Întorci cheia, selectezi treapta 1, când motorul a pornit calci ampreiajul şi porneşti. Dacă trebuie să întorci, pui piciorul pe frână şi aşa mai departe. Condusul maşinii este un lucru pe care cei mai mulţi dintre noi o facem destul de uşor. Dar să presupunem că trebuie să ne ocupăm de toate lucurile care se petrec sub capotă în timp ce conducem. Să presupunem că trebuie să pompăm benzina din rezervor la motor, să aprindem bujiile, să supraveghem pistonii mişcându-se în sus şi în jos şi aşa mai departe. Să presupunem că în acelaşi timp trebuie să supraveghem tot ce se petrece în sistemul de răcire al motorului, în sistemul de lubricare, în sistemul de aer condiţionat, în sitemul electric şi aşa mai departe. Am putea să conducem maşina în aceste condiţii? Puţin probabil. Motivul pentru care putem să conducem maşina atât de uşor este faptul că ştim cum să utilizăm mijloacele principale de control. Restul se petrece automat sub capotă. Nu trebuie să ne gândim la detalii. Maşina a fost construită să fie uşor de condus, chiar dacă tehnologia interioară este complexă. 

În Practicile Avansate de Yoga, tratăm sistemul nostru energetic la fel cum tratăm motorul unei maşini. Din punct de vedere spiritual, suntem făcuţi să fim uşor de „condus”. Putem folosi principalele mijloace de control, iar restul va funcţiona automat. Nu trebuie să ne ocupăm de fiecare detaliu. În cea mai mare parte, chakrele funcţionează „sub capotă”. Noi toţi avem o tendinţă să devenim preocupaţi de detalii. Suntem o specie curioasă şi vrem să ştim cum merg lucrurile. Ne place să cercetăm. Este normal, dar nu are prea mult de a face cu practicile spirituale avansate sau cu condusul maşinii. Aceste lecţiile se referă la condusul maşinii spirituale şi nu se ocupă de analizarea mecanismului de sub capotă.

Ţinând seama de toate acestea, vom evalua felul în care principalele mijloace de control influenţează chakrele.
Prin meditaţie, calmăm întregul mecanism intern şi mergem direct la sursă – la tăcerea purei conştienţe extatice. Deci, principalul efect al meditaţiei asupra chakrelor este să le calmeze, să le liniştească. În timpul meditaţiei, purificările se petrec în funcţie de paternurile unice de blocaj din sistemum nervos al fiecărei persoana. Chakrele sunt implicate în toate acestea, dar nu într-un mod predictibil. Purificarea se petrece aşa cum este nevoie şi noi trebuie numai să continuăm simplul proces de a medita.

În timpul pranayamei, trasăm nervul spinal in sus şi în jos cu fiecare respiraţie. Nervul spinal, numit sushumna, este principala autostradă a sistemulul nervos. Orice alt nerv este influenţat de ce se întâmplă în nervul spinal. Nervul spinal dirijează activitatea în mii şi mii de nervi în corp. Chakrele sunt înrădăcinate de-a lungul nervului spinal, de la bază până la vârf. Deci, mergem în sus şi în jos, purificând nervul spinal şi crescând nivelul de prana în sistemul nervos, ceea ce purificâ şi trezeşte chakrele. Totul se petrece automat.

Pe măsură ce progresăm în practicile avansate de yoga, vom intensifica stimularea nervului spinal prin anumite metode. Făcând aceasta, vom influenţa chakrele. Aceste metode sunt atât fizice cât şi psihologice. Nu ne vom ocupa separat de chakre în practica noastră. Dar le vom influenţa enorm fără îndoială atunci când folosim principalele mijloace de control din sistemul nervos. Voi menţiona ocazional o chakra în aceste lecţii, atunci când discutăm diferite experienţe care apar. Prea multă atenţie acordată chakrelor este o distracţie de la practicile spirituale, la fel cum gândindu-ne prea mult la motorul maşinii poate să distragă atenţia de la condus.
Deja lucrăm mult cu chakrele prin meditaţie şi pranayama. Totul se petrece automat „sub capotă”. Deci relaxează-te şi bucură-te de această călatorie!

Iată o descripţie a celor şapte chakre din punct de vedere al Practicilor Avansate de Yoga:
  • Muladhara – înseamnă „rădăcină” sau  „fundaţie”. Este prima chakră, localizată la perineu, unde energia kundalini este întâi trezită.
  • Svadisthana – înseamnă „locul de rezidenţă”. Este a doua chakră, localizată în zona organelor de reproducere. Este locul unui imens depozit de energie pranică, vitalitatea sexuală. Odată activată, această vastă enegie curge de acolo în sus şi iluminează spiritual întregul sistem nervos.
  • Manipura – însemnă „oraşul pietrelor preţioase”. A treia chakră, localizată în zona buricului/a plexului solar, este asociată cu digestia, inclusiv metabolismul superior care produce substanţele organice ce promovează iluminarea, din interiorul tractului gastro-intestinal, radiind energie strălucitoare. De aceea apare referinţa de pietre preţioase sau bijuterii.
  • Anahata – înseamnă „sunet nelovit”. A patra chakră, localizată în zona inimii. Aici este locul unde practicantul de yoga are experienţă vastului spaţiu interior, care este adesea plin de sunete celestiale (nelovite/nefăcute) şi alte experinţe senzoriale interne.
  • Vishiddhi – înseamnă „puritate”. A cincea chakră, localizată în zona gâtului. Aceasta este o poartă pentru energia pranică ce se ridică spre cap. Este de asemenea un centru important pentru vorbire şi comunicare. Prin practicile de yoga zilnice, purificarea şi deschiderea se petrec normal în gât, iar expresiile interne şi externe ale energiei din acestă chakră se petrec simultan.
  • Ajna – înseamnă „comandă”. A sasea chakră, cunoscută de asemenea şi ca al treilea ochi, cuprinde neuro-biologia de la centrul sprâncenelor până la centrul capului şi medula oblongata (trunchiul cerebral). Ajna este centrul de comandă care controlează aspectul extatic al procesului de iluminare, care implică o trezire treptată şi sigură, fără probleme, a energiei kundalini.
  • Sahasrar – însemnă „lutus cu o mie de petale”. A şaptea chakră, localizată la creştetul capului (corona radiata). Trezirea şi intrerea în acestă chakră conduce la unificarea conştienţei individuale cu infinita conştienţă divină. Trezirea prematură a chakrei sahasrar poate produce multe probleme într-un sistem nervos care nu a fost purificat suficient în prealabil. Trezirea celui de-a treilea ochi (ajna) mai întâi pregăteşte întregul sistem nervos şi în acelaşi timp deschide indirect chakra sahasrar într-un fel care este compatibil cu nivelul general de purificare pe care practicantul îl poate controla şi menţine cu uşurinţă – treptat, dar fără nici un pericol.
Gurul este în tine.

Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:
·        Pentru instrucţiuni detaliate privind respiraţia spinală, consultaţi cartea AYP Respiraţia Spinală Pranayama (AYP Spinal Breathing Pranayama) şi AYP Plus.