Saturday, May 14, 2016

Lecţia 53 – Pranayama: Lumină şi sunet



Practici avansate de yoga
Lecţii principale

Autor: Yogani
Data primei publicări: 21 decembrie 2003

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: Uneori văd lumini colorate în timpul pranayamei şi aud şi sunete. Ieri am auzit un zgomot ca şi cum ceva s-ar fi prăbuşit în pieptul meu şi apoi totul a căpătat o culoare strălucitoare aurie. Apoi am fost umplut de un sunet vibratoriu delicios. Era atât de frumos! Ce ar trebui să fac atunci când am aceste experienţe?

Răspuns: Astfel de experienţe sunt minunate. Cu timpul, ele vor începe să se împletească cu activitatea de zi cu zi pentru bucuria noastră constantă. În timpul practicii, le întâmpinăm cu bucurie şi apoi ne întoarcem uşor la procedura noastră de pranayama – la respiraţia spinală.

Ţine minte că suntem angajaţi într-un proces care implică cauze şi efecte ale practicii noastre. Dacă favorizăm cauza, procedeul, efectele vor creşte aţât în practica de yoga cât şi în afara ei. Dacă dăm atenţie efectelor (lumini, sunete şi orice atlceva ce poate să apară), nu ne vom mai ocupa de cauze şi aceasta va dăuna progresului mai departe.

Practica pe care o facem în prezent cuprinde două tehnici: Mai întâi pranayama, prin care ne purificăm şi deschidem nervul spinal, care la rândul lui cultivă toţi ceilalţi nervi din corpul nostru. În al doilea rând, meditaţia, prin care îmbibăm întregul nostru corp cu pură conştienţă extatică tăcută. Datorită acestor două acţiunii se petrece tot restul. Cum şi când se petrece fiecare lucru depinde de procesul unic de purificare care are loc în sistemul nostru nervos. Este unic pentru că fiecare dintre noi are propria distribuţie a blocajelor inhibitoare înrădăcinate în sistemul nostru nervos. Cum se petrece exact acest proces în fiecare dintre noi nu poate fi prevăzut. Dar se va petrece dacă continuăm să practicăm pranayama şi meditaţia.  

Aceasta nu înseamnă că experienţele de lumină şi sunet sunt false. Absolut nu. Dacă sunt de tipul unei „experienţe de vârf,” le poţi considera ca întrezăriri ale adevărului, întrezăriri pe care le vezi când priveşti printre nori. În timpul practicii, te ocupi de îndepărtarea norilor. Când îndepărtezi norii, întrezăreşti aceste licăriri ale adevărului. Cu cât îndepărtezi mai mulţi nori, cu atât aceste întrezăriri vor deveni mai dese. Cu timpul, nu vor mai fi nori şi viziunea frumuseţei extatice va fi constantă. Atunci întreaga viaţă va fi o experienţă de vârf.

Experienţele care apar pe drumul spre iluminare trebuie privite ca pietre de hotar, indicatori de progres care ne inspiră să continuăm practica noastră. O dată ce am trecut de ele, deja şi-au satisfăcut scopul lor şi ne aflăm la un nou nivel. Poate vrem să ne oprim câteodată să ne bucurăm de privelişte. Dacă ne oprim şi privim, este în regulă. Curând vom fi înapoi în maşină şi continuăm din nou călătoria. 

Unele tradiţii acordă multă atenţie experienţelor de lumină şi sunet, folosindu-le ca obiecte de meditaţie. Când nu apar, sunt imaginate şi se meditează asupra lor. Devine un scop să avem anumite viziuni. Această abordare poate fi validă pentru unii, dar nu este practica pe care o facem în aceste lecţii. Scopul nostru este să menţinem practica cât se poate de simplă şi efectivă. Vrem să folosim cât mai puţine pârghii, părghiile principale care trezesc abilităţile naturale din noi pentru a deschide uşile interioare. Există o limită a ceea ce putem face temeinic la un moment dat. Dacă suprasolicităm atenţia încercând să facem prea multe lucruri în acelaşi timp, progresul nostru va stagna. De aceea facem întâi practica simplă de pranayama şi apoi practica simplă de meditaţie. Dacă facem aceste două lucruri corect, restul se va petrece automat. 

Atunci când fraţii Wright treceau metodic prin procesul de a inventa primul avion, una din probleme a fost să identifice cel mai mic număr de pârghii necesare pentru a controla înălţimea, rotirea şi giraţia avionului. După multe încercări şi erori, au reuşit să reducă numărul la numai căteva pârghii pe care oricine poate învăţa să le folosească cu ceva antrenament. Principiile pe care le-au descoperit fraţii Wright sunt aplicate astăzi în avioanele moderne. Aici facem acelaşi lucru. Dacă încercăm să ne ocupăm şi să controlăm tot ceea ce se întâmplă în pranayama şi în meditaţie, nu vom avea nici o şansă de succes. Dacă identificăm principalele elemente de control care permit sistemului nervos să se deschidă complet spre pura conştienţă extatică şi le folosim sistematic, atunci numai cerul va fi limita noastră – şi apoi trecem mai departe. 

Întotdeauna au existat şi există principii naturale care guvernează transformarea spirituală umană. Există în fiecare dintre noi. Gâsirea pârghiilor a fost un proces de încercare şi eroare pentru umanitate pentru mii de ani. Acum este timpul ca noi, specia umană, să procedăm sistematic în acestă problemă. 

Vorbind de pârghii, vom adăuga un nou nivel de practici la practica noastră de pranayama. Dar înainte de a face acest lucru, trebuie să înţelegem care este rolul acestor practici. Haide să ne pregătim de start şi să sărim în partea adâncă a bazinului de înot. Sunteţi gata?

Gurul este în tine. 

Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:
·        Pentru instrucţiuni detaliate privind respiraţia spinală, consultaţi cartea AYP Respiraţia Spinală Pranayama (AYP SpinalBreathing Pranayama) şi AYP Plus.

Lecţia 51 – Pranayama: Zgomote ciudate



Practici avansate de yoga
Lecţii principale

Lecţia 51 – Pranayama:  Zgomote ciudate

Autor: Yogani
Data primei publicări: 18 decembrie 2003

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: Pranayama decurge plăcut şi respiraţia mi se încetineşte foarte mult. Dar se petrece ceva ciudat. Parcă aer se acumulează în abdomen şi aud zgomote ciudate de la intestine. Şi aceasta nu este tot. Am o senzaţie ca de mentă, strălucitoare, în aceeaşi zonă. Ce se întâmplă?

Răspuns: Este un excelent semn de progres. Înseamnă că prana este ridicată din regiunea pelvisului în sistemul digestiv şi aer este acumulat tot acolo pentru a fi amestecat cu prana. Desigur, ai şi hrană acolo.  Prana, aer şi hrană sunt cele trei elemente care alimentează un nou proces ce se petrece în sistemul nostru digestiv atunci când corpul nostru trece la o nou mod de funcţionare. 

De fapt, chakra abdominală este activată. În sanscrită, limba înţelepciunii antice din India, acestă chakra se cheamă „manipura”, ceea ce însemnă „oraşul pietrelor preţioase”, făcând astfel referinţă la senzaţia strălucitoare pe care o menţionezi. Chinezii au o atitudine mai puţin romantică în această privinţă: în taoism, acestă zonă se numeşte „ceaun”, făcând referinţă la amestecul şi gătitul ce se petrec în abdomen. Oricare este numele folosit, este un proces real care se petrece în corp, stimulat de progresul din pranayama şi din meditaţie. Pe măsură ce corpul şi sistemul nostru nervos sunt purificate, respiraţia începe să se oprească de la sine şi noi procese biologice au loc.

 Dar care este scopul? Ştim că mintea şi corpul sunt conectate. Condiţia sitemului nostru nervos determină ce experienţe putem avea. Practicile avansate de yoga lucrează să purifice şi să deschidă sistemul nervos. Acestea nu se petrec separat de felul în care biologia funcţionează în noi. Pe măsură ce sistemul nostru nervos se transformă, se petrec deasemenea şi transformări biologice. Scrieri antice fac referinţe la o alchimie internă şi la substranţe magice numite „soma” şi „nectar”, care apar în corp. Acestea sunt substanţe biologice produse de corp atunci când funcţionează într-o stare mai avansată. Noul mod de funcţionare a sistemului digestiv este unul dintre principalii producători de esenţe biologice rafinate din corp. Din sistemul digestiv, aceste esenţe sunt difuzate şi joacă un rol central în transformări biologice şi neurologice care urmează să se petreacă peste tot în corp. Putem cu adevărat să observăm cum aceste esenţe lucrează în corp atât în timpul practicii cât şi în activitatea zilnică.  Cu simţurile rafinate prin practica de yoga, devenim martorii acestei transformări ce se petrece în interior. Cu timpul, distincţia dintre corp şi martor (pura noastră conştienţă extatică) se estompează. Devin un continuu. Acestă transformare este atât biologică cât şi spirituală. Corpul şi martorul sunt aspencte ale aceleiaşi realităţi.  Deci, să nu fim surprinşi când transformări biologice se petrec în noi, datorită călătoriei spirituale în care ne aflăm. Nici o piatră nu va rămâne neîntoarsă atunci când intrăm într-o nouă etapă de viaţă prin yoga – etapa de unitate. 

Pentru mii de ani, umanitatea a privit iluminarea ca ceva numai pentru câţiva aleşi, ca ceva provenim de altundeva sau de la altcineva – o binecuvântare spirituală misterioasă ce apare ca prin minune pe pragul celor aleşi. Acesta este o viziune greşită asupra umanităţii şi a capacităţilor ei. Este o viziune limitantă. În această eră ştiinţifică, vom realiza ce este procesul transformării spirituale cu adevărat – resultatul aplicării sistematice a cunoştiinţelor specializate din acest domeniu. 

Adevărul este că noi toţi avem acces egal prin sistemul nostru nervos la viaţa divină. Ai opţiunea de a fi „ales” dacă eşti doritor să faci munca care se cere – munca de a aplica cunoştiinţele de trasnformare spirituală umană, adică de a face practici spirituale în fiecare zi. 

Gurul este în tine. 

Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:
·        Pentru instrucţiuni detaliate privind respiraţia spinală, consultaţi cartea AYP Respiraţia Spinală Pranayama (AYP SpinalBreathing Pranayama) şi AYP Plus.
·        Pentru o discuţie detaliată privind „ciclul nectarului”, consultaţi cartea AYP Dieta, Shatkarmas şi Amaroli (AYP Diet, Shatkarmas and Amaroli) şi AYP Plus.

Thursday, May 12, 2016

Lecţia 50 – Pranayama: Planificarea timpului pe care îl avem la dispoziţie



Practici avansate de yoga
Lecţii principale

Autor: Yogani
Data primei publicări: 17 decembrie 2003

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: Îmi place mult să fac pranayama şi meditaţia, dar timpul pe care îl am la dispoziţie este redus. Plec la serviciu dimineaţa la 7:30 şi nu mă întorc acasă pâna la 6 seara.  Pare imposibil să menţin o practică continuă. Ce mă sfătuiţi să fac?


Răspuns: Este o zicală: „Unde este voinţă, este putinţă.” Pe la începutul acestor lecţii am vorbit despre dorinţa de progres spiritual ca fiind ingredientul esenţial. Este într-adevăr elementul cheie. Putem să avem toate cunoştiinţele din lume, dar dacă nu avem voinţa de a le folosi nimic nu se va întâmpla. Ceea ce alegem să facem în fiecare zi va determina calea noastră şi rezultatele ei. Dacă ne găsim într-o situaţie în care nu putem să facem ceva în privinţa dorinţelor noastre cele mai dragi, atunci această situaţie trebuie să se schimbe mai devreme sau mai târziu. Având o dorinţă continuă, cum sunt de exemplu devotamentul şi angajamentul de a acţiona, vom găsi o cale să depăşim orice obstacol.

Cum să găsim timp să practicăm de două ori pe zi? Avem multe opţiuni. Trebuie să fim flexibili să folosim posibilităţile pe care le avem. Practica pe care o facem acum include zece minute de pranayama şi douăzeci de minute de meditaţie. Dacă adăugăm şi perioada de odihnă de la sfârşitul practicii, avem nevoie de treizeci si cinci de minute, de două ori pe zi. Dacă zilele tale de lucru sunt lungi, poate fi dificil să găseşti timpul necesar pentru practică, mai ales dimineaţa. . În acest caz  poţi să scurtezi perioada de practică. Nu este ideal să faci acest lucru, dar este mai bine decât să nu practici deloc sau să devii frantică încercând să faci multe lucruri într-un timp scurt. Este foarte important să practici de două ori pe zi – dimineaţa şi seară. Două  perioade de practică mai scurte în fiecare zi sunt preferabile unei  singure perioade lungă de practică . Poate dimineaţa esti mai presată de timp, pe când seara ai mai mult timp, dar poate eşti obosită şi nu îţi vine să faci nimic, nici măcar meditaţie.

Determină cât timp ai pentru meditaţie dimineaţa, nu contează cât de puţin, şi plănuieşte practica în funcţie de acest lucru. Poate ai douăzeci de minute sau poate ai numai cincisprezece minute. Oricât timp ai, foloseşte-l. Dacă ai douăzeci de minute, poţi să faci cinci minute de pranayama, zece minute de meditaţie şi odihneşte-te cinci minute. Dacă ai numai cincisprezece minute, fă câteva minute de pranayama, zece minute de meditaţie şi odihneşte-te câteva minute. O strategia care poate să funcţioneze pentru tine este  să practici în pat imeditat după ce te trezeşti, înainte să te dai jos din pat. În acest fel planifici să faci practica înainte de orice altceva dimineaţa şi e mai puţin probabil să o omiţi. Când te trezeşti, ridică-te şi sprijineşte-ţi spatele şi începe pranayama. Apoi fă meditaţia. Poţi astfel să faci practica înainte să sari din pat, complet energizat de pura conştienţă extatică. 

Seara poate programul este mai flexibil. Dacă eşti obosită, ştii că pranayama şi meditaţia te vor învigora. Aceasta se va fi adevărat mai ales după ce adăugăm încă câteva practici avansate de yoga. Fă-ţi un obicei din a merge la locul tău de meditaţie imediat ce ajungi acasă de la serviciu. Dacă nu ai timp înainte de cină, practică o oră sau două după cină sau chiar înainte de a merge la culcare dacă numai atunci ai timp. Nu este ideal să practici imediat înainte de culcare, dar este mai bine decât să nu practici deloc seara. Dacă poţi, dedică complet practicii treizeci si cinci de minute seara. Dar nu încerca să compensezi pentru  scurta practică de dimineaţă făcând o practică exagerat de lungă seara, mai ales la acest stadiu de început în practici avansate de yoga. S-ar putea să simţi discomfort dacă faci practici lungi dintr-odată. Mai târziu, când vei avea mai multă experienţă şi când sistemul tău nervos va fi mai purificat, vei putea să faci sesiuni mai lungi fără să simţi discomfort. La acest stadiu, în prezent, fă ce poţi să ai treizeci şi cinci de minute de practică, dimineaţa şi seară. Dacă nu ai timp, creează-ţi o practică mai scurtă pe care poţi să o faci dimineaţa şi seara. Totul depinde de tine.

În seria de întrebări şi răspunsuri privind meditaţia, am discutat modalităţi de a continua să medităm când călătorim sau când suntem în situaţii ce ne ţin departe de locul nostru de meditaţie de acasă. Aceste sugestii se aplică şi atunci când facem pranayama înainte de meditaţie. Pranayama poate fi practicată discret în orice loc public. Este la fel ca şi în cazul meditaţiei: o persoană stă aşezată şi are ochii închişi. Suntem relaxaţi când facem pranayama. Respiraţia noastră înceată şi profundă este abia observabilă pentru cei din jur. Astfel, este perfect posibil să facem întreaga practică într-un loc public. Probabil nu ne vom încrucişa picioarele într-un loc public. Este normal. Nu trăim într-o lume perfectă. 

Dar dacă conducem maşina? Mulţi dintre noi petrecem o oră sau mai mult conducând maşina spre serviciu şi apoi spre casă în fiecare zi. Este o bună bucată din timpul fiecărei zile. Putem să facem ceva folositor în acest timp? Nu cu ochii închişi, în mod sigur. Deci nu putem să facem meditaţia. Dar pranayama? Pranayama este cel mai bine facută cu ochii închişi. Cu toate acestea, putem avea unele pentru a beneficii dacă facem pranayama cu ochii deschişi, pentru că este o practică fizică. Pranayama făcută în timp ce conducem maşina este departe de o situaţie ideală, dar poate fi făcută cu unele rezultate pozitive. Ai putea să practici să respiri încet şi profund timp de zece minute atunci când conduci de la serviciu spre casă. Acordă atenţie condusului maşinii. Fii conştient că pranayama este o activitate secundară – condusul este activitatea principală. Fii relaxat în privinţa pranayamei.  Pranayama făcută cu ochii deschişi distrage mai  puţin atenţia decât a asculta radioul. Responsabilitatea ta principală este să conduci în siguranţă. Poţi să faci şi ceva pranayama în acelaşi timp, dar pranayama se petrece în fundal. 

Dacă faci pranayama în maşină, nu exagera. Când ajungi acasă, stai jos şi să meditează cel puţin zece minute pentru a semăna seminţele purei conştienţe extatice in câmpul fertilizat de pranayama. Nu vrem să lăsăm buruieni să prindă rădăcini în nervii noştrii hrăniţi de pranayama. Dacă vrem să cultivăm o transformare spirituală în noi, este sarcina noastră să facem doua sesiuni de practică în fiecare zi. Sunt multe modalităţi de a face acest lucru. Fii creativ şi întotdeauna practică în siguranţă. 

Desigur, situaţia ideală este să avem la dispoziţie tot timpul pe care îl dorim în fiecare dimineaţă şi seară. Oamenii care lucrează acasă sau sunt pensionari pot acorda practicilor avansate de yoga timpul necesar de a le cultiva pentru beneficii maxime. Pe măsură ce capătă experienţă, aceşti oameni au de asemenea posibilitatea de a creşte durata practicilor pentru a accelera şi mai mult progresul. Practicanţii avansaţi care auun serviciu normal au şi ei posibillitatea de a face practici mai lungi în vacanţe şi în weekenduri şi poate chiar şi în fiecare zi, înainte şi după lucru. Sunt multe modalităţi de a face ceea ce vrem. Vom discuta mai încolo care sunt opţiunile pe care le ai de a creşte durata practicii pe măsură ce avansezi pe această cale.

Panificarea timpului de a face practici avansate de yoga este un subiect important de reflecţie, atât pentru a stabili un program regulat de practică de două ori pe zi de la început cât şi pentru a creşte durata practicii pe măsură ce ajungem la stadii mai avansate ale transformării spirituale. Fii conştient de timpul pe care îl ai la dispoziţie în această viaţă şi foloseşte-l cât mai bine. 


Gurul este în tine. 

Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză: 

·        Pentru instrucţiuni detaliate privind respiraţia spinală, consultaţi cartea AYP Respiraţia Spinală Pranayama (AYP Spinal Breathing Pranayama) şi AYP Plus.

·        Pentru instrucţiuni detaliate privind plănuirea timpului şi auto-regulare, consultaţi cartea AYP Cele opt membre ale yogăi  (AYP Eight Limbs of Yoga) şi AYP Plus.