Tuesday, July 17, 2018

Lecţia 86 – Stabileşte propriul tău program de meditaţie


Practici avansate de yoga

Lecţii principale


Autor: Yogani

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie? )

Întrebare: Recent am început să practic sistem dumneavoastră de yoga (am pornit de la început). Fac yoga şi meditaţie de cȃţiva ani. Mă întreb dacă e bine să continui să folosesc un fundal muzical şi tămȃie sau parfumuri pentru a-mi îmbunătăţii meditaţia? Sau poate acestea mă distrag de la meditaţie? Pot să folosesc mătănii (mala)? Deasemenea, acum pot meditata continuu pentru 10 minute. Cȃt este de important să meditez pentru toate cele 20 de minute în fiecare zi?

Răspuns: Sigur că nu este treaba mea să perturb mediul dumneavoatră preferat pentru meditaţie. Dacă preferaţi şi vă simţiţi mai bine meditȃnd cu un fundal muzical, cu tămȃie, parfumuri sau orice altceva, este alegerea dumneavoastră. Considerȃnd toate acestea, vă sugerez să citiţi cu atenţie lecţiile de meditaţie, pentru detalii privind mediul înconjurător care susţine meditaţia. Ţineţi minte că meditaţia este o metodă de a merge spre interior. Dacă vibrăm cu muzica sau alte senzaţii exterioare, acestea nu fac parte din meditaţia cu mantra şi poate că ne vor diviza atenţia. Toate aceste pot să interfereze cu tendinţa naturală a atenţiei de a se linişti şi adȃnci spre pura conştienţă extatică. Desigur, aşa cum am menţionat în lecţii, este posibil să medităm cu uşurinţă în avioane, în săli de aşteptare şi practic oriunde vrem. Aşa că ce contează puţină muzică în fundal? Poate nu ne dăunează, dar nici nu este parte din meditaţie. Este un alt element, pe lȃngă gȃndurile pe care le lăsăm să treacă în timp ce favorizăm uşor mantra. Tu hotărăşti ce este cel mai bine pentru tine. Tu eşti cel care decide.

Zece minute de meditaţie sunt mai bune decȃt zero minute de meditaţie. Zece minute de meditaţie de două ori pe zi sunt mai bune decȃt douazeci de minute numai o singură dată pe zi. Atunci cȃnd medităm de două ori pe zi optimizăm un ritm natural de meditaţie şi activitate în viaţa de zi cu zi. A medita de două ori pe zi este cel puţin la fel de important ca şi durata fiecărei meditaţii.

Dacă te simţi bine cȃnd te întorci la activitatea normală după douăzeci de minute de meditaţie, atunci ar fi bine să planifici pentru douăzeci de minute de meditaţie în programul tău zilnic. Vei beneficia de mult mai multă purificare dacă îţi faci un obicei de a medita pentru douăzeci de minute de două ori pe zi. Pe de altă parte, încearcă să nu fii eratic în practică – făcȃnd douăzeci de minute o dată, zece minute data următoare, apoi cincisprezece minute... Cu cȃt  ai o practică mai regulată, ca la ceas, cu atȃt mai mult sistemul tău nervos o va place. Odată ce îţi formezi acest obiceu, sistemul nervos va medita practic de la sine. Vei închide ochii şi vei fi imediat în beatitudinea conştienţei pure şi pacea şi extazul vor rămȃne cu tine zi şi noapte. Meditaţia obişnuieşte sistemul nostru nervos să fie în beatitudinea conştienţei pure în mod firesc. Este exact ceea ce se întȃmplă. Cere practică regulată, zilnică, pentru mult timp. Pe măsură ce blocajele sunt eliminate treptat, experienţa conştienţei beatifice pure devine tot mai clară. Este ca şi cum am privi cum creşte un copac. Aş vrea să spun că este la fel de repede cum creşte o buruiană (extrem de repede). Poate pentru cȃteva suflete avansate al căror sistem nervos este pur de la naştere chiar este atȃt de repede.

Mătăniile implică o altă abordare a procesului de meditaţie şi de pranayama. Mătăniile sunt folosite pentru a număra. Mătăniile au existat cu mult înaintea ceasurilor.  Au fost folosite epntru a număra repetiţiile mantrei şi ciclurile de respiraţie pentru a măsura practiciile, astfel încȃt să nu se exagereze sau scureze durata lor. Acest procedeu pune o anumită limită în special asupra meditaţiei, deoarece leagă meditaţia de o activitate externă, în care trecem cu degetele de la o mărgea la alta. Devine un obicei inconştient, dar totuşi noi reglăm mantra printr-o activitate externă. Atunci cȃnd folosim ceasul pentru a măsura durata practicii, putem lăsa mantra (şi respiraţia în pranayama) să meargă de la sine aşa cum cere procesul unic de purificare a sistemului nostru nervos. Deja am discutat acest lucru pe larg. Folosirea ceasului este o modalitate flexibilă de a măsura durata practicilor interioare. Desigur,  la început ne uităm la ceas din cȃnd în cȃnd, dar cu timpul vom descoperi că ceasul nostru intern funcţionează automat la fel de bine ca un ceas extern. Ceasul extern devine o confirmare exterioară a ceasului intern. Acest fenomen este discutat în lecţia 23 -  Folosirea ceasului în meditaţie .

Mătăniile pot avea şi o valoare sentimentală, legată de bhakti şi aceasta poate fi un motiv să le purtăm. Orice cultivă bhakti este folositor, atȃt timp cȃt nu explodăm în spaţiu de o o supra-doză de kundalini. Mătăniile pot fi parte din idealul ales de tine (ishta), dacă sunt legate de acest ideal. Sau poate ai învaţat undeva o meditaţie sau o tehnică de pranayama care cere folosirea mătăniilor. şi acesta este acceptabil. Mătăniile nu sunt depăşite şi nu vor fi date uitării în viitorul apropiat. Au fost folosite pentru mii de ani. Dar ţine minte că mătăniile reprezintă o modalitate de a măsura durata practicilor. În aceste lecţii folosim ceasul pentru aceasta. Aceasta este diferenţa.

Gurul este în tine.

Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:

·        Pentru detalii privind practica de meditaţie, consultaţi cartea AYP Meditaţia profundă (AYP Deep Meditation) şi AYP Plus.

Monday, July 16, 2018

Lecţia 85 – Puncte de reper in calea spre iluminare: O re-examinare


Practici avansate de yoga
Lecţii principale

 Autor: Yogani

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: Doresc să vă mulţumesc pentru aceste lecţii foarte folositoare şi pentru excelentul program pe care îl oferiţi, care pare să includă toate opţiunile posibile. Urmez învăţăturile unui alt yogin şi sunt mulţumit cu ele, dar am uitat de meditaţia kundalini pe care ar fi trebuit să o practic săptămȃnal. Lecţiile acestea nepreţuite umplu perfect golul din programul meu spiritual. (Lucram cu inima şi coroana capului pentru a ridica energia kundalini, fără să mă concentrez direct asupra energiei kundalini).

Adaug treptat exerciţiile pe care le propuneţi. Practic acum numai primele cȃteva lucruri, o singură dată pe zi, deoarece am avut o problemâ cu kundalini acum cȃţiva ani care aproape m-a omorȃt – bătăi de inimă extrem de neregulate, probleme de respiraţie, intensificarea lui kundalini care aproape mă trȃntea jos la fiecare izbucnire şi mă paraliza parţial în timpul izbucnirilor ce durau aproape o oră, timp în care energia creştea tot mai mult de fiecare dată. Era ca şi cum eram înconjurat de un rȃu dezlănţuit. Ciudat, părea că acest rȃu curgea atȃt în afara corpului meu cȃt şi în corpul meu, mişcȃndu-se furios în sus de la nivelul coloanei vertebrale. Un master spiritual m-a ajutat şi mi-a salvat viaţa, scoţȃnd energia din corpul meu în timpul izbucnirilor şi în perioada dintre ele (poate că el transforma energia kundalini într-o altfel de energie). Apoi, ca o ultimă soluţie, el a încercat să dreneze toată energia. Din fericire, a reuşit şi izbucnirile au incetat instantaneu. Cred că aş fi murit fără el şi ajutorul lui rapid. A fost o criză serioasă. Deci e de înţeles că sunt mai prudent decȃt obişnuiam să fiu.

Am o întrebare despre un vis pe care l-am avut aseară. Mă întreb acum dacă nu e un avertizment să încetinesc cu aceste practici. Trebuie să îl ignor? Mă întreb dacă poate a fost provocat de kundalini. Am visat ca energia kundalini izbucnea în sus pe spinare, ajungȃnd în partea de sus în centrul coroanei (înăuntru, în creştetul capului). Lovea acolo de fiecare dată cȃnd pornea în sus. Ȋn vis, creştetul capului devenea foarte sensibil în acel loc din cauza acestor lovituri. Credeţi că simt motive să fiu îngriorat şi să reduc din practici?

Răspuns: Vă mulţumesc pentru împărtăşirea experienţei dumneavoastră. Da, ţinȃnd seama de toate prin care aţi trecut, sunt de acord cu dumneavoastră că trebuie să fiţi foarte prudent şi atent în practicile spirituale. Orice intuiţie de nenorocire trebuie luată în serios. Aceasta nu înseamnă că trebuie să o „luaţi la fugă” de orice e legat de procesul de iluminare, ceea ce e clar că nu faceţi. Este vorba de a ne cunoaşte pe noi înşine, de a ne cunoşte propriile noastre limite, posibilităţile noastre pentru un progres stabil şi a considera modul de a proceda în acestă direcţie. Este important să acordăm atenţie experienţei pe care o avem. Avem nenumărate tehnici, dar felul care le aplicăm va determina rezultatul pe care îl obţinem. Fiecare dintre noi urmează propria sa cale, adaptată la propriul său ritm, la propria sa capacitate. Aceasta este responsabilitatea fiecaruia dintre noi.

Scopul acestor lecţii este să ofere fiecărei persoane posibilitatea de a se aşeza la volanul calătoriei sale spirituale. Cine altcineva poate să fie acolo? Este o abordare inovatoare a modului de transmitere a practicilor spirituale. Este în acord cu unei creşterea rapide a aplicaţiilor practice a cunoştiinţelor ştiinţifice în ultimele cȃteva secole. Multe lucruri bune au rezultat din aplicaţiile practice ale descoperirilor ştiinţifice. Putem vedea aceste efecte peste tot în jurul nostru. Sunt toate aceste efecte bune pentru toată lumea? Nu, nu sunt. întotdeauna vor fi unii pentru care oferirea liberă a unor cunoştiinţe avansate va constitui un risc. Aceasta înseamnă că nu putem să avem maşini, avioane, electricitate sau internet? Faptul că există riscuri ocazionale datorită cunoaşterii practicilor avansate de yoga înseamnă că aceste practici nu ar trebui dezvăluite tuturor? Sper că nu. Cum ar putea întrega umanitate să descopere călătoria pe drumurile interioare spre conştienţa extatică pură şi extazul divin fără aceste cunoştiinţe? Aceasta este problema. Astronauţii vor ajunge eventual pe Marte şi dincolo de el. Noi toţi vom cunoaşte eventual unificarea cu infinitul din noi şi vom manifesta această experienţă în viaţa de zi cu zi. Aceasta este călătoria spiritului omenesc spre mai mult – mereu tot mai mult. Cu toţii intuim că suntem infiniţi. Nu există nici o limită pentru experienţa umană.

Să revenim la eceste experienţe legate de kundalini pe care le-am discutat aici. Unele au fost destul de puternice. Sunt aceste experienţe necesare pentru a atinge iluminarea? Putem parcurge această cale fără să trecem prin experienţe extreme? Vă invit să facem un pas înapoi pentru a căpăta o perspectivă a acestor experienţe legate de kundalini, a modului în care ele apar şi a rolului lor pe drumul spre iluminare. Pentru aceasta, putem să mergem înapoi şi să revedem lecţie 35 – Puncte de reper pe drumul spre iluminare.

În acea lecţie am menţionat trei stadii ale procesului de iluminare, uneori suprapunȃndu-se în experienţa noastră, fiecare cu anumite caracteristici distincte.

Primul stadiu se caracterizează prin trezirea tăcerii în sistemul nostru nervos. Tăcerea adȃncă reprezintă natura esenţială a purei conştienţe extatice. Este o stabilitate absolută. Nimic nu o clinteşte. Este precum o fundaţie solidă de piatră care vine şi susţine tot ceea ce suntem şi facem. Este esenţa a ceea ce suntem. Vine în principal din meditaţie, este sursa păcii interioare şi a securităţii neclintite pe care le aflăm pe măsură ce avansăm pe calea spirituală. Este fiinţa noastra nemuritoare şi trezirea ei în sistemul nostru nervos stă la baza întregii dezvoltări spirituale.

Al doilea stadiu se caracterizează prin trezirea extazului. Este rezultatul pranei care amplifică modul de funcţionare a sistemului nostru nervos. Este datorat ridicării energiei sexuale. Este o expresie a lui kundalini. Este şi rezultatul purei conştienţe extatice, a tăcerii adȃnci care începe să se mişte în noi. Experienţele senzoriale se deschid spre tărȃmurile extatice. Această schimbare este promovată prin practicile de pranayama şi alte tehnici care  stimulează prana, trezind energia kundalini. De obicei este este un stadiu plăcut. Dar uneori expereinţele pot fi extreme, cum este cazul problemelor legate de kundalini. De ce? Vom reveni la acest subiect.

Al treilea stadiu se caracterizează prin trăiri de unitate, de unificare, în care începem să vedem totul ca o expresie a Unului în care ne recunoaştem. Ego-ul individual, pura conştienţă beatifică, extazul divin şi tot ce există în planul temporal sunt unificate. Acest stadiu se dezvoltă pe măsură ce încurajăm sistematic pura conştienţă beatifică să treacă dincolo de corp. Aceasta este iluminarea, realizarea, fructul practicii de yoga. Trăim realitatea de a „iubi vecinul ca pe tine însuţi”. Experienţa noastră face evident faptul că vecinul este tot eu însumi. Acest stadiu are desigur un impact considerabil asupra comportamentului nostru – un efect positiv cu beneficii extinse.

Există practici avansate de yoga asociate cu fiecare dintre aceste stadii. Deasemenea, aceste stadii urmează o evoluţie logică. Cel puţin aceasta este abordarea în aceste lecţii: primul stadiu, al doilea stadiu şi al treilea stadiu.

Totul depinde de nivelul de purificare. Dacă sistemul nostru nervos este foarte pur, foarte curat, dacă într-un fel sau altul toate „seminţele de karma” acumulate de-a lungul nenumăratelor vieţi anterioare sunt îndepărtate, atunci ne-am naşte iluminaţi. Vom fi precum Krishnamurti, spunȃnd tuturor:

-Nu e nimic de făcut. Doar fii conştient.

Nu e nevoie de meditaţie, de nici o experienţă cu kundalini care să ne ridice părul în sus, nu este nici măcar o evoluţie spirituală. Doar beatitudine şi extaz!

Da, numai că cei mai mulţi dintre noi avem multe de făcut pȃnă să ajungem acolo. Nu este ceva ce se întȃmplă peste noapte. Nu este ca şi cum am angaja o firmă să vină să facă curat cȃteva ore şi apoi toată treaba este terminată. Chiar şi cu cele mai bune practici spirituale, acest proces durează de obicei mulţi ani de zile. Poate vieţi întregi. Nici un efort de purificare nu este de prisos, cum am menţionat deja. Este un lucru pe care îl luăm cu noi cȃnd plecăm de aici.

Deci procesul de purificare determină evoluţia noastră spirituală, experienţa pe care o avem. Felul în care procedăm este foarte important. Unele metode par să pornească de la mijlocul drumului spiritual. Adesea aceste metode se concentrează în mod direct asupra trezirii energiei kundalini. Ce se întȃmplă atunci? Uneori kundalini se trezeşte. Uneori nu se trezeşte. Dacă se trezeşte, poate să se ridice printr-un sistem nervos care nu este pregătit, nu este purificat suficient. Atunci avem de a face cu o trezire prematură a lui kundalini şi aceasta este situaţia în care apart experienţele extreme cu energia kundalini. Sunt situaţii problematice, deaorece cineva care poate nu a făcut nimic în această viaţă pentru a stimula kundalini în mod direct tot poate trece printr-o prematură trezire a lui kundalini. Sistemul lor nervos pare să fie susceptibil la aşa ceva. Poate aceşti oameni au făcut aceste practici în vieţile lor anterioare, iar acum trebuie să stabilizeze sistemul. Cine ştie? Dar fără nici o îndoială unii sunt susceptibili la o prematură trezire a lui kundalini. Fiecare dintre noi descoperă destul de repede dacă aceasta este situaţia. Dacă acesta este cazul nostru, trebuie să procedăm cu grijă. Unii vor progresa rapid, fără nici o problemă. Ar fi grozav dacă noi toţi am fi binecuvȃntaţi să facem aşa.  Pentru cei mai mulţi, evoluţia spirituală este un proces treptat, iar practicile avansate de yoga ţin cont de acest lucru şi nu caută să producă un miracol peste noapte. Urmărim să facem progres în mod continuu şi stabil.

Abordarea noastră este orientată spre a face mai întȃi o purificare globală, o curăţenie generală. Aceasta însemnă că vom medita, trezind tăcerea neclintită din noi, pura conştienţă beatifică. Îmbăiem întregul sistem nervos în ea. Este un mod foarte eficient de a purifica întregul sistem nervos şi de obicei este foarte uşor. Întȃi ne ocupăm de primul stadiu al procesului de iluminare. Chiar şi aşa, dacă cineva este susceptibil la o trezire prematură a lui kundalini, meditaţia poate creea probleme. În acest caz, meditaţia trebuie adaptată în funcţie de persoană: timpul de meditaţie poate fi scurtat, activitatea fizică poate fi intensificată, putem pune accent pe metodele de stabilizare. Pentru unii oameni, meditaţia este suficientă. Experienţa noastră ghidează felul în care trebuie să practicăm.

Dacă meditaţia decurge bine şi aduce tăcere şi pace, atunci putem adăuga respiraţia spinală. Aceasta concentrează purificarea în nervul spinal, în sushumna, ceea ce încurajează un proces uşor de ridicare a conductivităţii extatice. În acest fel, kundalini este stimulat încetul cu încetul, menţinȃndu-l în canalul central, în contact permanent cu energia de la polul opus – energia masculină ce coboară  din sus cu fiecare expiraţie.

Dacă meditaţia şi respiraţia spinală decurg bine, putem adăuga alte practici. Acest proces prin care adăugăm treptat alte practici poate dura luni, ani sau chiar decade, în funcţie de fiecare dintre noi. Experienţa va fi factorul determinant, iar nu un program arbitrar. În mod sigur, acest proces nu trebuie condus cu o ambiţie nestăpȃnită de a găsi o scurtătură rapidă spre iluminare. Ar fi ca şi cum am conduce pentru prima dată o maşină şi am merge cu 100 de mile pe oră. Ne dăm seama care va fi rezultatul dacă procedăm aşa.

Orice practici am făcut în trecut, ele aparţin trecutului. Bune sau rele, trebuie să mergem mai departe. Astăzi putem porni din nou la drum, avȃnd grijă de felul în care începem înainte să ne repezim spre linia de sosire. Dacă mai întȃi cultivăm tăcerea neclintită a purei conştienţe beatifice pȃnă este stabilă în noi, vom aveam cea mai mare şansă pentru o trezire uşoară a lui kundalini. Adică o trezire extatică în loc de una oribilă. Trezirea lui kundalini este numai un pas pe acest drum, undeva pe la mijloc. Trezirea lui kundalini nu reprezintă întreaga călătorie. Este numai partea de la mujlocul ei. Ridicarea tăcerii neclintite a purei conştienţe extatice reprezintă întreaga călătorie: începutul, mijlocul şi sfȃrşitul ei. Tot restul depinde de ea. De aceea am spus la începutul acestor lecţii că meditaţie este suficientă pentru cei care doresc numai să mediteze. Meditaţie trebuie să rămȃnă întotdeauna la centrul practicilor noastre. Pentru cei care sunt ambiţioşi şi doresc să termine călătorie în această viaţă oferim şi alte practici. Dar nu este recomendat niciodată să sărim peste meditaţie. Fără meditaţie, putem avea o călătorie spirituală foarte dificilă, căutȃnd să facem alte lucruri fără o fundaţia stabilă a tăcerii adȃnci, a purei conştienţei extatice.

Cȃt timp ar trebui să ne curăţăm casa prin meditaţie înainte de a proceda la stimularea directă a lui kundalini? Depinde de fiecare dintre noi. Dacă avem tăcere interioară şi este stabilă, putem să o facem poate mai repede. Pentru alţii, mulţi ani şi decade de meditaţie zilnică sunt o cale mai bună. Cursul pe care îl alegi este o combinaţie între capacitatea pe care o ai şi dorinţa ta (bhakti). Unii vor proceda cu prudenţă. Alţii vor fi foarte agresivi. Orice faci, aminteşte-ţi că Roma nu a fost clădită peste noapte. Descoperă care este viteza adecvată pentru tine, află care e capacitatea ta şi procedează cu chibzuinţă. Este o călătorie îndelungată. Nu este nevoie să distrugem roţile la prima tură pe acest drum, nici la o a suta oară.

Gurul este în tine.

Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:

·        Pentru detalii privind felul în care putem să dezvoltăm un program echilibrat de practici, consultaţi cartea AYP Cele opt ramuri de yoga (AYP Eight Limbs of Yoga) şi AYP Plus.

Friday, July 13, 2018

Lecţia 84 – Arta de a nu face nimic.


Practici avansate de yoga

Lecţii principale

Autor: Yogani
Data primei publicări: 13 ianuarie 2004

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: Krishnamurti şi alţi masteri spirituali spun că este o greşeală să ne concentrăm asupra unori tehnici, pentru că nu există nici o tehnică pentru meditaţie. Meditaţia se petrece tot timpul, aici şi acum. Practicând meditaţia cu mantra şi pranayama înseamnă că facem nişte tehnici. Presupun că o fac pentru a-mi ridica nivelul energetic şi a-l acorda pentru a putea trăi extazul şi creaţia la nivelele cele mai profunde. Dar mă întreb de ce unii învăţători spun că a practica tehnici este o greşeală şi că ele ne vor induce în eroare – după care nu dau nici o instrucţiune, numai să fim atenţi sau nici măcar acest sfat. De ce? Are sens din punct de vedere al practicii de yoga?

Răspuns: Este numai o teorie, dar poate ca oameni cum e Krishnamurti sunt precum alpiniştii plini de succes care şi-au pierdut memoria. Ei stau pe vârful muntelui şi spun celor din vale: „Nu trebuie să faceţi nimic. Doar trebuie să vă treziţi pe vârful muntelui, cum am făcut eu. Sunteţi deja aici.”

               Ei s-au născut iluminaţi sau foarte aproape de iluminare şi se pare că nu au nici o memorie a tot ce au făcut în vieţile anterioare pentru a ajunge în acestă situaţie. Dacă nu facem nimic, vom atinge iluminarea într-un gazilion de ani de acum încolo. Dacă facem ceva, va fi mult mai repede. Există unele metode recunoscute să accelereze procesul de iluminare. Una din ele este yoga.

               Fiecare îşi alege propria sa cale, ce să facă şi ce să nu facă. Chiar şi o cale pe care nu o alegem în mod conştient (sau ne dăm seama că nu o alegem) tot presupune că facem ceva. Cu adevărat, meditaţia pe care o facem aici implică să nu facem nimic. Noi numai creăm o anumită condiţie în minte şi mintea face restul. Se duce spre tăcere şi linişte. Noi nu facem nimic. Sistemul nervos face totul după ce creăm condiţia iniţială. Deci, din puncy de vedere tehnic, sunt de acord că această cale cere să nu facem nimic. Dar a nu face nimic în mod eficient este o artă. Este arta meditaţiei.Toace celelalte practici avansate de yoga sunt şi ele arte de a nu face nimic. Creăm condiţiile iniţiale şi sistemul nervos continuă de la sine. Nu trebuie să facem nimic din momentul în care tendinţele înnăscute ale sistemului nostru nervos preiau sarcina. Yoga este arta de a stimula sitemul nervos în anumite feluri, pentru ca apoi să nu facem nimic.

               Ramakrishna spunea că practicanţii de yoga sunt ca săpătorii de fântâni. Sunt trei tipuri de yogini. Primul tip caută uneltele, sapă fântâna (pentru iluminare) ş apoi sare în ea, luând toate uneltele cu el. Nimeni nu mai ştie cum a făcut-o. Al doilea tip caută uneltele, sapă fântâna şi sare în ea. Dar acest tip lasă toate uneltele pe pământ, în jurul fântânii, pentru ca alţii să poată să le găsească. Al treilea tip de yogi caută uneltele, sapă fântâna şi rămâne pe lângă ea pentru o vreme, ca se arate celor care vin ce unelte a folosit şi să-i înveţe cum să procedeze.

               Poate există un al patrulea tip de yogi – cel care e născut iluminat, fără nici o memorie despre uneltele pe care le-a folosit In vieţIle anterioare, aşa că el spune tuturor:

               -Nu ai nevoie de nici o unealtă. Doar fii iluminat. E simplu. Uite, aici e fântâna. Doar fii conştient şi te vei găsi deja în ea.

               Unii yogini procedează chiar aşa. Cine ştie dacă acest sfat poate fi încununat de succes? Un lucru e sigur: Deşi cei cum e Krishnamurti ne inspiră, nu oferă nici un ajutor practic pentru cei mai mulţi oameni. Poate câteva suflete înalte pot beneficia de sfaturile lor. Este un grup restrâns. Noi ceilalţi avem nevoie de o abordare mai cuprinzătoare, cum e yoga. Avem nevoie să facem ceva pentru a învăţa să nu facem nimic.

Gurul este în tine.

Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:

·        Pentru instrucţiuni privind felul în care putem să dezvoltăm un program echilibrat de practici, consultaţi cartea AYP Cele opt ramuri de yoga (AYP Eight Limbs of Yoga) şi AYP Plus.

Saturday, March 24, 2018

Lecţia 83 – Cum se manifestă kundalini.


Practici avansate de yoga
Lecţii principale

Autor: Yogani

Data primei publicări: 13 ianuarie 2004

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: Namaste. Am dat atenţie sfatului dumneavoastră şi am redus practica la 20 minute de meditaţie. Cu toate acestea, in timpul pranayamei, am simţit căldură şi furnicături, iar în timpul meditaţiei, am simţit cum căldura se ridică din zona sacrală şi continuă în sus pe spate. Un bâzâit ascuţit mi-a răsunat în urechi şi apoi un impuls extraordinar de energie a trecut prin mine. Am încheiat meditaţia cu o rugăciune şi am continuat cu o rugăciune pe respiraţie, apoi am făcut o inspiraţie-reţinere-expiraţie 7-7-7 pentru a mă calma pentru că energia era atât de intensă. Am ieşit afară să-l caut pe soţul meu să mă ajute să mă stabilizez şi el putea să simtă energia pulsând prin mâinile şi prin spatele meu aşa cum stăteam rezemată de el – şi aceasta a continuat pentru aproximativ o oră. Iată întrebarea mea: Acesta este calul nărăvaş de care aţi vorbit sau este kundalini făcându-se cunoscută? Am redus în acestă dimineaţă din practica de respiraţie spinală şi din meditaţie, eliminând sambhavi, mulabandha şi siddhasana. Am făcut numai respiraţia spinală şi meditaţia cu „I AM” (AIEM). Tot am simţit energie pulsând şi acel bâzâit ascuţit, dar nu atât de intens. Viziunea mea interioară îmi sugerază să continui în acest fel pentru 4 zile, adăugând apoi sambhavi şi mulabandha pentru 2 zile după pauzade 4 zile pentru a vedea care este reacţia, apoi continuând cu siddhasana atunci când mă simt în echilibru. Dilema mea este aceasta: Să continui cu practicile avansate de yoga şi sa încerc să îmblânzesc acest cal nărăvaş sau să îl las să se domolească şi apoi să încerc să câştig treptat controlul? Pe lăngă toate acestea, astăzi voi face nişte plimbări lungi, respiraţie yogică completă, respiraţie abdominală şi posturi de refacere. Deasemenea, voi bea nişte ceaiuri medicinale cu gura lupului, ovăz şi muşeţel. Am renunţat complet la cafea – cine are nevoie de un stimulant când avem acest motor în noi?

Răspuns: Iat-o cum porneşte. Vorbesc de kundalini, desigur. Ceea ce ai de făcut este să cauţi să integrezi totul în activitatea de zi cu zi. Eşti foarte înţeleaptă să nu forţezi înainte orbeşte cu practicile. Găseşte un nivel de practică şi  un stil de viaţă la care eşti stabilă pe cursul întregii zile. Este foarte important. Vei şti când este timpul să înaintezi din nou cu practicile. Toate mijloacele necesare vor fi la dispoziţia ta. Treaba ta este acum să aştepţi. Sau cum se spune în Mississippi, „Stai între şanţuri.” – şi afară din ele.

               „Calul nărăvaş”la care m-am referit In lecţia despre siddhasana este energia sexuală care saltă, stimulată de felul în care stăm în siddhasana. Cu timpul, se schimbă şi este simţită ca o energie extatică constantă, ce curge în sus în corp tot timpul ca o fântână. Se pare că tu treci printr-o schimbare bruscă, cu energia sexuală ridicându-se repede şi manifestându-se rapid ca energia kundalini. Nu este o schimbare atât de rapidă pentru toată lumea. Sistemul nervous este diferit pentru fiecare dintre noi, în funcţie de acţiunile şi practicile noastre trecute – inclusiv din trecutul dinaintea acestei vieţi. Ai dreptate să nu practici sisddhasana acum. Acelaşi lucru este valabil pentru celelalte practici stimulante. Nu ezita să reduci şi din pranayama şi din meditaţie dacă aceste simptome persistă. Se petrec deja multe lucruri. Concentreză-te asupra stabilizării situaţiei. Mai târziu poţi adăuga din nou mai multe practici stimulante la programul tău, când va fi evident că îţi vor fi de folos.

               Acum e evident că ai suficiente lucruri de integrat. Ai grijă să stai angajată fizic. Este esenţial pentru a integra energia kundalini în sistemul nervos. Dacă este nevoie, mănâncă o dietă mai consistentă pentru o vreme, până când lucrurile vor fi integrate. Re-citeşte lecţie 69 despre remedii pentru kundalini şi vezi dacă sunt şi alte metode care te-ar interesa să le explorezi. Totul se va calma pe măsură ce continui cu activităţile de stabilizare. Lasă-te ghidată de această experienţă. Cheia succesului în acest stadiu este să înveţi cum să acomodezi energia kundalini şi să lucrezi cu ea. Rolul unui yogi sau al unei yogini se schimbă de la instigator la cel de partener al energiei kundalini. Cu timpul, vei descoperi că este doar Unul singur acolo şi peste tot altundeva.

               Ţine minte că acestă transformare nu se petrece peste noapte. Este un proces îndelungat care va dura ani de zile. Sistemul nervos trebuie să treacă prin multe purificări şi transformări. Deci fii prudentă, ai răbdare şi pregăteşte-te pentru o perioadă îndelungată de schimbări. Cursa este câştigată de cei înceţi şi perseverenţi. Nu vrem să transformăm acest proces într-un rollercoster. Continuă să ai o viaţă activă şi plină şi permite acestei iluminări crescânde să o trăiască cu tine. Călătoria aceasta poate fi atât de minunată.

Gurul este în tine.

Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:

·        Pentru instrucţiuni privind felul în care putem să dezvoltăm un program echilibrat de practici, consultaţi cartea AYP Cele opt ramuri de yoga (AYP Eight Limbs of Yoga) şi AYP Plus.

Saturday, January 20, 2018

Lecţia 81 – Cănd avansăm prea repede


Practici avansate de yoga
Lecţii principale


Autor: Yogani
Data primei publicări: 11 ianuarie 2004

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie? )

Întrebare: Mai întâi vreau să vă muţumesc pentru aceste lecţii! Am descoperit că practicând lucurile pe care le descrieţi simt că fac progres în yoga, ceea ce e minunat. Am o întrebare cu privire la sambhavi: Atunci când o practic, mă dor ochii şi simt o durere surdă în Ajna (al treilea ochi). Credeţi că practic prea mult? Aşa se manifestă kundalini în mod normal? Respiraţia spinală mi-a fost de ajutor datorită sugestiilor de a îl face pe Shiva să participe. Vizualizez că în timpul exhalaţiei Shiva coboară să o întâlnească pe Shakti şi în timpul inspiraţiei Shakti se ridică să îl întâlnească pe Shiva. De obicei îi las să stea împreaună şi să se îmbrăţişeze pentru câteva clipe într-o pauză între inhalaţie şi exhalaţie. Adesea totuşi atenţia îmi este distrasă – poate că pentru că micul meu ego simte că se petrece o mică iubire divină? Vă mulţumesc din nou pentru lecţii. Mă bucur de ele în fiecare zi şi practic cu regularitate în fiecare zi. Vă mulţumesc.

P.S. Este în regulă dacă practic partea de meditaţie mai mult de cele 20 de minute recomandate? Uneori o fac pentru 45 de minute sau chiar mai mult, depinde de momentul când vreau să ies din starea de uniune – pentru că aşa mi-o închipui – o uniune cu sufletul, o uniune ce hrăneşte sufletul.

Răspuns: Este grozav ceea ce faci. Este minunat.
Discomfort în regiunea celui de-a treilea ochi (sau în orice altă parte) poate fi un semn că forţăm unele practici. Poate să fie un semn că energia kundalini presează în acel loc. Pot fi amândouă lucrurile în acelaşi timp. Ştii ce să faci, nu e aşa? Reduci practicile până ajungi la un program care este mai comfortabil. Dacă simptomele de exces continuă, uită-te din nou la lecţia despre dezechilibre legate de kundalini şi remediile lor şi explorează opţiunile pe care le în acest context. Nu căuta să avansezi cu practicile prea repede până nu eşti stabil. Te antrenezi ca un atlet spiritual. Trebuie să progresezi treptat. Acesta este cea mai bună abordare.

Da, cred că ţi-ai răspuns singur la întrebarea privind vizualizarea dragostei dintre Shiva şi Shakti In timpul respiraţiei spinale. Are de-a face cu prea mult bhakti (devotament) în ceea ce este un foarte simplu procedeu de respiraţie spinală. Divizează şi atenţia. Acelaşi lucru se aplică şi la sesiuni lungi de meditaţie făcute pentru „experienţe.” Ține minte că facem aceste practici pentru a obţine rezultate care apar în afara lor, în viaţa de zi cu zi. Mutăm munţi de obstrucţii înăuntrul nostru, chiar dacă nu observăm pentru că suntem într-o reverie extatică. Aceste încercări entuziate de a adăuga tot mai multe practici pot produce dezechilibre în energia kundalini şi în acelaşi timp pot reduce eficienţa practicilor. Deci, fii sistematic, organizat, în felul în care practici. Aceste îndrumări sunt făcute pentru un motiv.
Ȋngheţata este buna, dar cât e de bine să mâncăm doua kilograme deodată? Toate aceste practici sunt foarte puternice, în special dacă sunt integrate aşa cum este recomandat şi dacă sunt făcute în mod simplu şi precis. Dacă eşti interesat să creşti durata de practică, fă-o cu măsură, pentru a putea observa ce se întâmplă la fiecare pas în acest proces. Chiar şi aşa poţi ajunge treptat într-o situaţie instabilă. Deci, foloseşte-ţi bunul simţ. Dacă activitatea în viaţa obişnuită, de zi cu zi, decurge firesc, procedezi bine. Dacă nu, atunci este probabil că mergi prea repede sau practici prea îndelungat. Ai grijă să fii activ în viaţa de zi cu zi. Aceasta este la el de important ca şi practicile. Activitatea stabilizează pura conştienţă extatică şi divina beatitudine pe care la cultivăm prin practici.

Ceea ce faci este fabulos, eşti ca un copil în magazinul de bomboane. Eşti exact genul de persoană pentru care aceste lecţii au fost scrise. Este grozav. Te rog să fii responsabil de felul în care aplici aceste cunoştiinţe, pentru că atunci vom fi amândoi bucuroşi că aceste lucruri au fost revelate.
Gurul este în tine.


Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:
·        Pentru instrucţiuni privind felul în care putem să dezvoltăm un program echilibrat de practici, consultaţi cartea AYP Cele opt ramuri de yoga (AYP Eight Limbs of Yoga) şi AYP Plus.

Sunday, September 17, 2017

Lecţia 80 – Condiţia fizică şi yoga


Practici avansate de yoga
Lecţii principale

Autor: Yogani
Data primei publicări: 11 ianuarie 2004

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: Ce relaţie este între condiţia fizică şi yoga? Aş crede că antrenamentul popular orientat spre creşterea muşchilor nu este prea compatibil cu yoga.

Răspuns: Sunt multe definiţii pentru condiţia fizică. După cum se spune, „Frumuseţea stă în ochii privitorului.”

Când discutăm în contextul practicilor spirituale, a avea o condiţie fizică bună înseamnă să menţinem tonusul şi flexibilitatea corpului atât externă cât şi internă, ceea ce poate fi realizat prin plimbări zilnice sau alte simple exerciţii aerobice, simple exerciţii calestenice şi izometrice şi desigur asane (posturi de yoga). Ceva cum este tai chi este deasemenea bun, îmbunătăţind relaţia dintre dimensiunile noastre fizice şi spirituale Intr-un mod care ne susţine practica spirituală.


Pentru body builder (sau alţi sportivi interesaţi în aspectul fizic), aceste exerciţii nu vor fi deajuns. Aceşti sportivi vor dori să facă exerciţii fizice mai intense. Practicile vor trebui să fie orientate spre golul pe care ei şi-l propun.

Pentru cei interesaţi numai în practici spirituale, exerciţiile pe care le-am propus mai sus vor fi suficiente. Dacă ne referim la alte definiţii ale condiţiei fizice, răspunsul va fi diferit.

Nu înseamnă că un body builder sau orice alt sportiv sau sportivă nu pot să devină un yogi sau yogini. Nu este numic care să-i oprească să fie sportivi şi yogis în acelaşi timp, dacă doresc acest lucru. Cred că fiecare decide calea pe care să o urmeze şi că fiecare este responsabil pentru viaţa sa. Am încercat să subliniez acest lucru în toate lecţiile de yoga.

De aceea fiecare lecţie se încheie cu:

Gurul este în tine.

Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:

·         Puteţi consulta cartea AYP Lecţii Simple  (AYP Easy Lessons), Asane, Mudre şi Bandhas (AYP Asanas, Mudras, and Bandhas) şi AYP Plus pentru un program de exerciţii favorabile pentru o yogini sau un yogi.

Monday, September 4, 2017

Lecţia 79 – Să ne amintim câteva lucruri despre mantră


Practici avansate de yoga
Lecţii principale
Autor: Yogani
Data primei publicări: 11 ianuarie 2004

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: Am încercat să fac meditaţie şi mantra mi se schimbă în minte în ceva mai puţin precis, ceva care sună mai mult ca AHHHHHHMMMMMMM. Pare să vină firesc cu inspiracţia şi expiraţia, fără să fac aceasta în mod intenţionat. Uneori capătă înţelesuri.

Toate acestea constinuie un un experiment curios pentru mine. Meditaţia cu mantra nu e ceva nou pentru mine, cum am practicat un număr de meditaţii de-a lungul anilor. Nu am avut prea multe experienţe în meditaţie. Mi s-a spus că această lipsă de experienţe se datorează unei „karme rele.” Orice sugestii sunt bine-venite.

Răspuns: Este In regulă ca mantra să se schimbe, să se lungească, să se scurteze, etc., dacă toate acestea se petrec  de la sine în timpul meditaţiei. Dacă diferite semnificaţii sunt asociate cu mantra, este în regulă. Tot ce avem de făcut este să favorizăm mantra. Ne întoarcem întotdeauna la originalul I AM (pronunţat „AIEM”). Dar este o strategemă pentru a face aceasta şi ea este menţionată în lecţii. Poate eşti foarte interiorizat şi mantra are o pronunţie foarte neclară, fluidă. Știi cum sună şi te întorci la ea fără să forţezi o pronunţie clară atunci când mantra este de la sine neclară, fluidă. Ne întoarcem la cel mai simplu nivel, pentru că acolo am fost ultima oară cu atenţia. Astfel, începem un ciclu mai profund de meditaţie întorcându-ne la mantră în acest fel, în loc să încercăm să o forţăm să aibe o pronunţie clară, distinctă, răspicată.
Ține minte: Jocul acesta constă în a pierde mantra în mod repetat. Nu putem să o facem să se piardă. Se pierde de la sine. Acest lucru are de a face cu abilitatea naturală a minţii de a se linişti, de a se opri. Noi doar creeăm condiţiile necesare prin tehnica meditaţiei cu mantra.  Mintea face restul. La început, experienţa de liniştire a minţii şi a sistemului nervos poate va fi subtilă – puţină linişte, un sentiment de pace, o senzaţie de relaxare. Vom lua toate acestea cu noi atunci când ne întoarcem la activitate, după meditaţe. Treptat, poate să apară profunde stări de beatitudine în timpul meditaţiei. Este pura conştienţă extatică care sălăşluieşte în sistemul nostru nervos. Și ea continuă să persiste atunci când ne întoarcem la activitate. Aceasta este calea.

Ȋn privinţa respiraţiei, dacă descoperi că mantra se coordinează cu respiraţia, continuă doar să favorizezi procedeul de a te întoarce la mantră. Nu căuta să elimini atenţia asupra respiraţiei şi nici nu te agăţa de ea. Trateaz-o la fel ca orice gând care apare. Aşa cum am discutat in detaliu în lecţiile anterioare, a încerca să menţii atenţia atât asupra mantrei cât şi asupra respiraţiei împarte mintea şi diminuează eficacitatea meditaţiei. Dacă o asociaţie între mantră şi respiraţie apare, e în regulă, dar nu creea această asociaţie în mod deliberat, ca o practică dublă. Nu este abordarea promovată în aceste lecţii.
Poate alte practici avansate de yoga, pe lângă tehnica de meditaţie profundă, vor oferi alte deschideri pentru tine. Toată karma se va dizolva eventual. Nici una dintre practicile eficiente pe care le faci să pătrunzi în infinit nu este degeaba. Este evident că ai mult bhakti (devotament spiritual) – altfel cum ai putea să meditezi atâţia ani? Cortina se va deschide şi ceea ce vei descoperi va fi minunat. Cu timpul, divinul  dinăuntrul tău va înflori în afară.

Gurul este în tine.

Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:

·         Pentru o explicaţii detaliată privind meditaţia profundă, consultă cartea AYP Meditaţia Profundă  (AYP Deep Meditation) şi AYP Plus.