Tuesday, December 29, 2020

Lecţia 104 – Blocaje energetice persistente

Întrebare: Aş aprecia răspunsul dumneavoastră la cȃteva întrebări... Dacă cineva are nişte experienţe dificile cu energia kundalini, credeţi că ar ajută să caute asistenţa unui vintecător care lucrează la nivel energetic, cum ar fi un master reiki sau aşa ceva sau aceasta înseamnă că ne înşelăm sau căutăm să luăm o scurtătură care nu va fi folositoare pe lungă durată? Toate acestea presupun desigur că vom continua cu practicile, dar vom primi un ajutor de la altcineva pentru a elimina blocajele.

               Atunci cȃnd meditez, am o durere destul de intensă în spate, care ar putea fi legată de postura mea, dar care ar putea să fie şi un blocaj (bănuiala mea) – am încercat tot felul de suporturi, lucruri şi proptele pentru a mă spijini, dar încă nu am găsit ceva care să ajute. Pot medita întins pe spate, sunt suficient de odihnit pentru a putea să meditez aşa pentru o jumătate de oră fără să adorm, dar intuiesc că este ceva special legat de poziţia verticală, ceva legat de direcţia sus-jos care pare importantă şi aceasta ar fi omisă dacă meditatez întins la orizontală. Ce părere aveţi?

               Deasemenea aş vrea să ştiu dacă mulabandha, sambhavi şi siddhasana pot  fi continuate după pranayama în meditaţie. Este bine să fac aşa?

Răspuns: Dacă experienţele cu energia kundalini sunt dificile, cu blocaje cronice şi alte lucruri de acest fel, orice mijloc de a le ameliora este acceptabil. Dorim să facem călătoria noastră cȃt se poate de comfortabilă sau nu vom dori să o continuăm. Deci dacă reiki, masaj, tratement energetic, chiropractică, tai chi sau oricare alte metode sunt valabile pentru a ameliora blocajele cronice, este absolut normal să le foloseşti. Poţi să revezi lecţia despre remediile pentru energia kundalini excesivă.  Nu uita nici asanele. Toate acestea sunt în special bune pentru blocajele spinale, presupunȃnd că nu este nici o problemă medicală. Dacă tu crezi că ar putea fi o problemă medicală, caută sfatul doctorului.

               Desigur putem să alegem ce practici facem pentru a diminua discomfortul dacă este legat de energia kundalini. Acesta este primul lucru pe care îl considerăm pentru a face schimbări dacă energia se loveşte de un zid de discomfort. Energia evoluţionară vine dinăuntru, dislocȃnd şi împingȃnd afară blocajele şi sunt multe lucruri pe care putem să le facem pentru a accelera sau calma acest process în practicile noastre. Acesta este într-adevăr întregul joc. Fiecare dintre noi răspunde diferit la practicile spirituale. Dorim să acţionăm continuu pentru a disolva aceste blocaje în sistemul nostru nervos şi de aceea lucrăm în fiecare zi încet, delicat asupra lor în loc să le lovim cu ciocanul.  Deci adaptează practicile tale pentru a acomoda experienţele pe care le ai. Ceea ce facem aici este „bazat pe experienţă”.

               Dacă meditezi mai mult de douăzeci de minute pe şedinţă înseamnă că faci prea mult. Uneori mai puţin de douăzeci de minute sunt necesare pentru a curăţa multe bolocaje.

               Cȃt despre postura în timpul meditaţiei, da, poziţia verticală este preferabilă celei orizontale, dar în aceste lecţii noi nu suntem fanatici. Meditaţia trebuie să fie în primul rȃnd comfortabilă, altfel de ce să ne bătem capul cu ea? Deci pȃnă cȃnd durerea de spate cedează apleacă-te pe spate atȃt cȃt ai nevoie. Dar fă-ţi un scop de a ajunge treptat la o poziţie verticală. De exemplu dacă poţi sprijineşte-te pe o pernă săptămȃna acesta, pe două săptămȃna următoare, pe trei după aceea. Vezi dacă ai putea încetul cu încetul să ajungi să stai la verticală, cu sprijin pentru spate. Dacă durerea de spate este datorată unui blocaj energetic, va dispare în cele din urmă.

               În ceea ce priveşte continuarea unor practici din pranayama în timpul meditaţiei, menţinem numai practicile care nu intră în competiţie pentru atenţia noastră. La acest stadiu, aceasta include doar siddhasana, deaorece nu cere nici un pic de atenţie să stăm aşezaţi în ea. Desigur, poate să fie o distragere să stăm aşezaţi în siddhasana la început, datorită stimulării perineului şi dacă aceasta este situaţia trebuie să evităm să stăm în siddhasana în timpul meditaţiei pȃnă devine comfortabilă şi uşor de făcut în timpul de pranayama. Mulabandha şi sambhavi cer atenţie pentru a fi menţinute în acest stadiu, deci nu vom încerca să le facem în timpul meditaţiei. Ideea este să menţinem atenţia asupra procedeului simplu de a medita. Aceasta este foarte important.

               Pe măsură ce continuăm cu practica, differite elemente de yoga vor apare uneori în mod spontan in timpul meditaţiei deoarece procele de yoga devin tot mai fluide în sistemul nostru nervos. Unele dintre aceste elemente de „yoga automatică” ne vor fi familiare, cum ar fi prezenţa spontană a mulabandhei şi sambhavi. Alte elemente poate vor fi noi şi poate le vom întȃlni miraculos în timpul practicii noastre înainte de a le învăţa în lecţiile de aici. Vor fi şi alte exemple de acest fel. Nu încurajăm „yoga automatică”, dar nici nu căutăm să o suprimăm. Cȃnd devenim conştienţi de prezenţa unor elemente de yoga automatică, pur şi simplu ne întoarcem şi favorizăm practica noastră pe care o facem. Deci ce facem dacă descoperim că în mijlocul meditaţiei stăm în cap? Ne aşezăm înapoi în postura de meditaţie şi ne întoarcem uşor la mantră.

               Ei, probabil nu ne vom descoperi foarte des că stăm în cap în mod spontan în timpul meditaţiei, dar alte lucuri neobişnuite se pot întȃmpla şi se întȃmplă. Toate aceste se datorează conectivităţii existente în yoga. Sistemul nervos ştie ce să facă dacă îi dăm posibilitatea să se deschidă. Sistemul nervos este sursa pentru toată yoga. Doar ajutăm un pic pe aici şi pe acolo. Facilităm procesul automatic de iluminare, după cum ştiţi.

Gurul este în tine.

Thursday, December 24, 2020

Lecţia 103 – Destinul şi liberul arbitru

 

Întrebare: Practic yoga şi meditaţie de mulţi ani şi fac progres treptat şi continuu în „experienţe”. Una din problemele pe care presupun că le am este faptul că încerc multe tehnici fără să menţin nici una din ele pentru lungă durată. Este karma noastră cea care ne împiedică să facem progress în meditaţie? Trebuie să renunţăm şi să lasăm lucurile să se pretreacă de la sine sau trebuie să folosim liberul arbitru (libertatea de a alege) pentru a face anumite lucruri să se întȃmple? Petru mine, uneori ceea ce se întȃmplă e liberul arbitru şi uneori e destinul meu... E destul de neclar. Vă rog să comentaţi asupra acestui subiect.

Răspuns: Cred că întrebarea ta despre liberul arbitru este discutată parţial in lecţia 84 – „Arta de a nu face nimic”. Dacă permitem să devenim parte din evoluţie, vom face ceva. Tot ce face parte din natură face ceva. Chiar şi atunci cȃnd alegem să nu facem ceva în mod conştient facem ceva. Secretul este să facem foarte puţin pentru a permite deschiderea naturală a sistemului nostru nervous spre conştienţa extatică divină. Dorim să permitem acestui proces să fie condus de abilităţile naturale ale sistemuliui nostru nervous. Pentru a face aceasta este necesar să îmboldim din loc în loc cu pȃrghii potrivite. Acesta este scopul practicilor avansate de yoga.

               Karma/samskaras/blocajele din sistemul nostru nervous sunt ceea ce se află între noi şi experienţa divină. Experienţele spirituale stimulează purificarea sistemul nervous, eliminȃnd blocajele. A nu acţione în această direcţie şi a lăsa totul la voia „destinului” prelungeşte călătoria, amȃnȃnd curăţenia casei. Avem libertatea de a alege ceea ce să facem în această privinţă.  Dacă amȃnăm, s-ar putea să ne fie mai uşor dătorită eforturilor altora şi poziţiei stelelor. Cei mai muţi doresc să contribuie mai degrabă decȃt să stea şi să aştepte ca altcineva să aprindă lumina.

               Probabil te-ar interesa lecţia 93 – „Timpurile se schimba” care discută cum „noua eră” („new age”) influenţează felul în care alegem practicile spirituale. În concluzie, „destinul” este in stele şi restul depinde de noi.

               Cȃt despre tendinţa de a încerca multe metode, aceasta este similară cu „a săpa o fȃntȃnă”. Dacă săpăm în acelaşi long pentru sufiecient de mult timp, eventual vom da de apă. Dacă săpăm un pic aici, pe urmă acolo, pe urmă în alt loc, poate va dura mai mult să dăm de apă. Deci în general este mai bine să practicăm aceeaşi metodă pentru o perioada lungă, presupunȃnd că este o metodă verificată şi adevărată.

               În aceste lecţii discutăm o întreagă gamă de metode verificate şi adevărate, organizate într-un sistem de practici pe care fiecare persoană îl adoptă şi îl dezvoltă treptat pentru sine, în acord cu capacitatea şi experienţa sa unică. Pntru cei care deja urmează o altă tradiţie, tot ce este oferit aici este „hrană pentru minte.” Aceasta este abordarea de aici.

Gurul este în tine.

Monday, December 21, 2020

Lecţia 102 – Importanţa unui program de meditaţie regulat de lungă durată

 

Întrebare: Mă chinui cu meditaţia de şase săptămȃni. E posibil să am mult de „curăţat” înainte de a adăuga practica de respiraţie? Pȃnă acum nu am ajuns deloc cu adevărat la o state de „beatitudine”. Cu toate acestea sunt devotat celor două intervale de 20 de minute de meditaţie zilnică şi am descoperit că sunt ceva mai calm, chiar dacă am zilnic „episoade” cȃnd nu sunt atȃt de calm.

               Cu toate acestea, sunt foarte recunoscător că aţi format acest grup pentru iliminarea multora. Acum cinci ani mă simţeam atȃt de singur în lume... deoarece credinţele mele spirituale nu erau împărtăşite de mulţi pentru că Atotputernicul Ban era pus mai presus de Spirit. Obişnuiam să mă rog aproape în fiecare zi să vină o vreme cȃnd vor fi mai mulţi îngeri pe pămȃnt (sau luptători, cum unora le place să se numească) şi sunt fericit să pot să spun că am început să am mult mai mult Spirit în viaţa mea şi aceasta se amplifică cu fiecare zi.

Răspuns: Se petrec lucruri bune, dar o călătorie mai calmă ar fi preferabilă pentru tine. Este neobişnuit ca meditaţia să fie dificilă în mod regulat. Se poate ca multe obstrucţii să fie scoase la suprafaţă, ceea ce e bine, dar mai mult calm în meditaţie şi după ea e necesar pentru a avea motivaţia de care ai nevoie pentru o practică de lungă durată.

               Dificultăţi în meditaţie pot apare dacă forţăm mantra, dacă trecem brusc de la meditaţie la viaţa de zi cu zi şi dacă medităm prea mult pentru constituţia noastră. Pune-ţi aceste întrebări:


  1. Mă întorc la mantră uşor, fără să forţez nici o anumită pronunţare a ei? Mă lupt cu gȃnduri pentru a mă întoarce la mantră? Dorim să facem acest proces uşor, doar favorizȃnd simplu mantra atunci cȃnd ne dăm seama că nu mai suntem cu mantra. Nu trebuie să fie o pronunţare clară. De fapt, în mod spontan devine o pronunţare foarte neclară şi aceasta e normal. Este mintea care ne duce în mod natural spre linişte.
  2. Mă ridic prea repede la sfȃrşitul meditaţiei? Dacă terminăm meditaţia brusc pentru a ne întoarce la activitate, este posibil sa blocăm curăţarea unor obstrucţii care au fost dezvăluite în timpul meditaţiei, ceea ce poate produce asperităţi/dificultăţi în viaţa activă de zi cu zi. De aceea ne odihnim cel puţin cȃteva minute fără mantră la sfȃrşitul meditaţiei. Dacă sesiunea de meditaţie a fost turbulentă cu multe gȃnduri şi emoţii, atunci ne relaxăm întinzȃndu-ne pe pat sau pe covor pentru cinci sau zece minute, cȃt avem nevoie să lăsăm turbulenţa să se domolească.

Dacă toate aceste tot nu fac meditaţia mai uşoară, încearcă să faci cinci minute de respiraţie spinală înainte de meditaţie. Dacă nici aceasta nu calmează meditaţia, atunici renunţă la respiraţia spinală. Încearcă să faci cinci sau zece minute de posturi de yoga (asane) înainte de meditaţie. Acestea pot şi ele să facă meditaţia mai uşoară.


Dacă nici unul dintre aceste lucruri nu te ajută, atunci consideră să încerci să faci numai cincisprezece minute de meditaţie de două ori pe zi în loc de douăzeci de minute.


Toate aceste sunt numai sugestii privind diferite lucruri pe care poţi să le încerci. Experimentează şi vezi ce funcţionează pentru a avea o meditaţie mai uşoară. Ideal, programul de practică include asane, pranayama şi meditaţie, în acestă ordine. Durata poate varia un pic, dar în mod tipic va fi 5 minute de asane, 10 de respiraţie spinală şi 20 de meditaţie. Va trebuie să găseşti rutina adecvată pentru zona ta de echilibru şi comfort. Odată ce o găseşti, poţi continua cu această rutina pentru multi ani, adăugȃnd alte practici avansate de yoga de-a lungul timpului. Ȋn acest fel asiguri un progres susţinut. Acum ai un sens de tăcere interioară. Este minunat. Este important să creşti în Aceasta (conştienţa extatică pură) pentru mult timp, fără să renunţi  la această cale din cauza discomfortului produs de purificări se se petrec prea repede pentru tine. Tu eşti cel care stă la volan, deci trebuie să conduci atent şi inteligent.


Îţi doresc succes în acestă călătorie, „înger pămȃntean”. Ai mulţi însoţitori în zilele noastre.

Gurul este în tine.

Friday, December 18, 2020

Lecţia 101 – Ce este Brahmacharya?

Întrebare: Ce este brahmacharya?

Răspuns: Brahmacharya ȋnseamnă „să mergi cu Brahma” sau „să mergi cu forţa creatoare a lui Dumnezeu”.

Adesea, acesta e interpretată ca a deveni celibatar, dar acesta interpretare nu este completă. Înţelesul complet este de a prezerva şi cultiva forţa creatoare a vieţii, energia sexuală, prin o viaţă celibatară sau prin relaţii sexuale tantrice.Aceste două modalitaţi de comportament produc acelaşi rezultat pentru că amȃndouă presupun prezervarea şi cultivarea energiei sexuale pe cale ascendentă  prin procesele divine ce se trezesc ȋn sistemul nervos datorită practicilor avansate de yoga.

Gurul este în tine.

 

 

Sunday, September 2, 2018

Lecţia 100 - Ce este iluminarea?


Practici avansate de yoga

Lecţii principale

Autor: Yogani

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: înainte de a ne apuca de toate aceste practici nu ar avea sens să definim clar iluminarea? „Ce este iluminarea?” Mă gȃndesc că mulţi oameni practică  tehnicile pentru a căpăta puteri, a rezolva probleme, etc. Puţini practică pentru a atinge iluminarea... Contează aceasta?

Răspuns: Da, sunt de acord, este important ca toată lumea să ştie care este scopul Practicilor Avansate de Yoga. Ce importanţă are aceasta? Să explorăm acest subiect.

Ne-am concentrat discuţia asupra procesului de iluminare de cȃteva ori (inclusiv realizarea unităţII/singularităţii), ca şi asupra „puterilor”.  Iată cȃteva dintre aceste lecţii:

# 35 – Puncte de reper pe calea spre iluminare

# 76 – Siddhisurile: Sunt aceste puteri reale?

# 85 – Puncte de reper pe calea spre iluminare – O recapitulare

Pe lȃngă acestea, am discutat tot timpul de-a lungul lecţiilor despre locul unde ne aflăm în procesul de iluminare. Sunt multe sub-repere ce pot fi recunoscute. În general, încerc să evit speculaţiile filozofice şi teoretice pentru a ne concentra asupre practicilor şi experienţelor directe pe care le avem. Cautăm să facem lecţiile relevante orientȃnd cȃt mai mult discuţia asupra experienţelor. Aceasta are o valoare practică pe măsură ce avem diferite experienţe. Dacă înţelegem locul experienţelor noastre  în perspectiva întregului proces de iluminare, putem avea o abilitate crescută de a conduce practicile noastre şi tot ceea ce facem – cȃnd să facem mici schimbări, cȃnd să mergem mai departe şi cȃnd să stăm pe loc. Astfel, fiecare poate sta la volanul propriei practici  - ceea ce este într-adevăr o nouă abordare. Se pare că acestă abordare este folositoare multora, ceea ce îmi umple inima de bucurie.

Trebuie subliniat că a începe meditaţia sau alte practici avansate de yoga nu înseamnă neapărat că ne concentrăm asupra golului final. Cu toţii am dori să găsim o cale să ne uşurăm greutăţile prin care trecem în viaţa de zi cu zi – cu mai multă pace interioară, mai multă beatitudine, găsind mai multă energie şi creativitate care să ne ducă spre scopurile noastre, oricare sunt ele. Fiecare are propriile sale idealuri spre care ţinteşte, propriul său bhakti dacă putem spune aşa. Propria sa idee despre ce este „iluminarea”. Deci, în timp ce trecem printr-un proces de iluminare, fiecare dintre noi are propria sa abordare, propriul său ideal pe care speră să îl atingă.

Pe măsură ce avansăm prin practicile noastre zilnice, idealul nostru devine tot mai cuprinzător, în timp ce sistemul nostru nervos se purifică. Cu vremea, ţintim tot mai sus. Aşa evoluează bhakti în sistemul nostru nervos. Apoi, într-o bună zi, vedem pe toată lumea ca o expresia a sinelui nostru beatific şi devenim un izvor de dragoste. Pot să fie a mie de niveluri de trăiri tot mai cuprinzătoare pe drumul spre aceea, fiecare la fel de adevărată ca şi cele de dinaintea  şi de după ea.

Să spuneam adevărul: nu are importanţă pentru ce motiv fac oamenii practici avansate de yoga. Fiecare dintre noi are propriille sale motive. Practicȃnd, vom deschide poarta noastră spre infinit indiferent de care a  fost motivaţia noastră originală atunci cȃnd am pornit pe această cale. Purificarea şi deschiderea sistemului nostru nervos spre adevăr va extinde perspectiva noastră asupra a ceea ce este adevărat, indiferent de care a fost perspectiva noastră iniţială. Deci, chiar dacă este bine să ştim că scopul nostru final este iluminarea, este mai bine să fim oameni mai împliniţi astăzi decȃt am fost ieri. Acesta este beneficiul real al practicilor avansate de yoga, deoarece ele au efect atunci cȃnd sunt practicate regulat, în fiecare zi – aici este locul unde roţile ating drumul, adică locul unde rezultatul acţiunilor noastre este vizibil imediat.

Deci, ce este iluminarea? Este un proces, o călătorie, un drum. Ceea ce este mai important este idealul pe care l-aţi ales care vă face să practicaţi zi de zi.

Gurul este în tine.



Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:

·        Pentru detalii privind puncte de reper pe calea spre iluminare, consultaţi cartea AYP Cele opt ramuri de yoga (AYP Eight Limbs of Yoga). Şi AYP Plus.

Sunday, August 26, 2018

Lecţia 99 – Practicile – de la începutul şi de la sfȃrşitul programului


Practici avansate de yoga
Lecţii principale

Autor: Yogani

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)
Întrebare: Doresc să vă ofer feedback şi să vă cer sfatul cum să procedez mai departe. Respiraţia spinală are un efect calmant aproape instantaneu, reducȃnd intensitatea şi frenezia furtunilor emoţionale pe care obişnuiam să le am. La momentul de faţă, sunt comfortabil cu toate practicile pȃnă la yoni mudra kumbhaka (încă nu fac această practică). Prin comfortabil înţeleg că deşi practicile sunt uneori neîdemȃnatice, nu simt tensiuni sau dezechilibre.

Am încercat să fac yoni mudra kumbhaka într-o zi şi trei zile după aceea am trecut printr-o „furtună” emoţională serioasă. Parcă întregul meu sistem nervos era ars – eram complet epuizat. Aşa că am renunţat complet la această practică pentru moment. Am cȃteva întrebări:

-Deşi am avut două experienţe de vȃrf în viaţa mea (una înainte chiar de a începe să meditez), nu am stări de beatitudine sau altceva similar. În general, meditaţia este numai „meditaţie.” Dacă am orice aşteptare, atunci devine repede un exerciţiu de frustrare. Aveţi sugestii sau comentarii?

-Pot în general să dirijez energia aşa cum vreau, inclusiv energia kundalini. Şi totuşi corpul meu pare incapabil să facă faţă energiei dacă fac acest lucru – e ca şi cum aş avea o maşină de curse fără nici un pic de ulei la motor. Dacă o pornesc, motorul explodează. Din nou, aş aprecia orice sugestia sau comentariu.

Răspuns: Mă bucur că respiraţia spinală este de ajutor. Este o practică minunată, nu numai pentru echilibrare, dar şi pentru trezirea treptată, fără probleme,  a uniunii lui Shiva şi Shakti în sushumna şi prin tot sistemul nervos – ceea ce se simte ca o creştere a conductivităţii extatice. Desigur că respiraţia spinală îmbunătăţeşte mult meditaţia şi acesta este motivul principal pentru care o practicăm.

Dacă aţi început să practicaţi mulabandha, sambhavi şi siddhasana într-un timp atȃt de scurt făra să va suprasolicitaţi, este fantastic. Yoni mudra kumbhaka este un alt pas mare. Creşte volumul tuturor practicilor. Chiar şi numai cȃteva minute au un efect mare. Cȃnd vă simţiţi din nou gata de ea, încercaţi să faceţi numai un ciclu şi vedeţi ce se întȃmplă. Pot apare reacţii întȃrziate la kumbhaka, aşa cum confirmă experienţa dumneavoastră. Trebuie să procedaţi înainte cu grijă. Pentru moment, faceţi o pauză înviorătoare. Nu e nici o grabă. Veţi şti cȃnd sunteţi gata să o practicaţi din nou.

Această afacerea de a „direcţiona energia” unde vreţi poate fi o sabie cu două tăişuri. Poate să ne aducă ceva extaz, dar poate şi să ne ardă în interior. Este prematur să o faceţi dacă rezultă în dificultăţile pe care le descrieţi. Este discutabil dacă ar trebui făcută în afara programului de practici, chiar dacă suntem curioşi să vedem ce putem face înăuntrul nostru.

Fie că dumneavoastră înşivă mişcaţi energia sau o faceţi prin practici (aşa cum se întȃmplă în bandhas, mudras, siddhasana şi kumbhaka), este nevoie de mult mai multă „purificare generală” a sistemului nervos. Facem acesta prin meditaţia şi respiraţia spinală. O meditaţie dificilă (plictisitoare, frustrantă, incomfortabilă, etc.) uneori este un semn că se petrece prea multă purificare – chiar ceea ce e necesar pentru a îndepărta sursa blocajelor pe care le întȃlniţi. Discomfortul poate fi minimizat urmȃnd sfaturile legate de practici. Revedeţi lecţiile anterioare pentru sugestii privind modul de a proceda cȃnd diferite lucruri se petrec în meditaţie. Ţineţi minte că aşteptările sunt tratate ca orice alt gȃnd ce apare în timpul meditaţiei şi ne întoarcem simplu la mantra. întotdeauna lăsaţi suficient timp să vă odihniţi cȃnd terminaţi meditaţia. Dacă nu faceţi aceasta, poate fi ceva iritabilitate sau discomfort în timpul zilei.

Meditaţia este cea care face posibil ca în cele din urmă să puteţi face mai mult spre sfȃrşitul practicilor (yoni mudra, etc.). Deci vă sfătuiesc să consideraţi să faceţi mai mult la începutul programului pentru a reuşi să faceţi mai mult la sfȃrşitul său.

Sunt multe lucruri pe care le puteţi face pentru a creşte profunzimea, puterea şi uşurinţa meditaţiei. Durata meditaţiei dumneavoastră este bună la acest moment. Douăzeci de minute este optim pentru cei mai mulţi dintre oameni. Dacă adăugaţi asane înainte de pranayama, va fi un pas suplimentar spre interior şi va ajuta să calmeze lucrurile. Apoi, dacă pranayama merge bine, puteţi să creşteţi durata ei, în mod treptat, pentru a merge şi mai adȃnc înăuntru înainte de meditaţie. Încercaţi să adăugaţi încă cinci minute de pranayama. Dacă lucrurile merg bine pentru cȃteva săptămȃni, încercaţi să adăugaţi alte cinci minute. Respiraţia spinală va ajuta nu numai meditaţia, ci deasemenea va „dirija energia”într-un mod mai echilibrat pentru o trezire interioară. În timpul respiraţiei spinale, dirijaţi energia în sus şi în jos prin sushumna între al treilea ochi şi rădăcină şi veţi avea cea mai eficientă practică, cu cele mai mici şanse de a avea probleme.

Dacă puteţi face şi zece minute de asane, douăzeci de minute pe pranayama şi douăzeci de minute de meditaţie, veţi promova un intens proces de curăţenie generală. Dacă totul merge bine, veţi turna mult ulei în motorul maşinii dumneavoastră de curse – curăţȃnd şi lubricȃnd sistemul nervos pentru a permite o curgere mai bună a pranei. Veţi şti că se întȃmplă aşa cȃnd veţi putea face yoni mudra kumbhaka fără să treceţi prin tumulturi emoţionale şi veţi cunoşte numai extaz. Veţi avea experienţe mult mai plăcute şi cu celelalte practici. Poate dura un timp să ajungeţi la acest stadiu, dar veţi fi pe drumul bun dacă vă concentraţi mai mult asupra practicilor de la începutul programului. Se pare că sunteţi mai avansat în privinţa curgerii energiei decȃt în privinţă purificării sistemului nervos. Deci, mergeţi înapoi şi aveţi grijă să curăţaţi maşina. Altfel nu este posibil să mergem mai departe, dacă nu vrem să păţim ca Gopi Krishna  şi să avem prea multă energie curgȃnd furios în interior, ducȃnd la ani de probleme, pȃnă cȃnd sistemul nervos este complet curăţat prin ardere şi fumul se împrăştie. Nu există nici o scurtătură bună pe acest drum. Este mult mai bine şi plăcut dacă folosim drumul marcat.

Gurul este în tine.



Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:

·        Pentru detalii privind alcătuirea unui program stabil de practici cu auto-feedback-ul (auto-reglarea) consultaţi cartea AYP Cele opt ramuri de yoga (AYP Eight Limbs of Yoga). Şi AYP Plus.

Monday, August 20, 2018

Lecţia 98 – Yoga şi căsătoria


Practici avansate de yoga
Lecţii principale

Autor: Yogani

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: Este posibil să fim căsătoriţi şi totuşi să medităm să atingem „scopul”? Casătoria ajută sau împiedică evoluţia noastră spirituală?

Răspuns: Casătoria nu este neapărat incompatibilă cu practica spirituală. Căsătoria poate fi o parte importantă a practicii spirituale, pentru că ne ajută să evoluăm spre of viaţă compasionată în serviciul tuturor. Aspectul sexual nu trebuie nici el să fie o piedică. Lecţia anterioară despre tantra a deschis discuţia pe această temă.

Sunt căsătorit, copiii mei sunt acum adulţi şi sunt dedicat practicilor mai mult ca niciodată, ducȃnd o viaţă plină de bucurie. Cea mai mare problemă pe care o ridică căsătoria şi copiii pentru practicile spirituale este legată de nevoia de a avea grijă de toată lumea, în timp ce găsim timp şi pentru practici.  Cere un o dedicaţie puternică, mult bhakti. Sunt multe răsplate dacă reuşim să le facem pe toate.

Unii preferă să se concentreze exclusiv asupra vieţii lor spirituale. Nici această opţiune nu e simplă. Cei care renunţă la cele lumeşti riscă să devină rupţi de lume şi înguşti la minte, cu puţină grijă de alţii şi blocaţi în progresul lor spiritual chiar dacă fac multe practici de yoga. A servi „o familie” de oricare fel este necesar pentru a continua să ne deschidem inima şi să evoluăm spiritual. Familia poate fi reprezentată de o vecină care are nevoie de ajutor, de soţia şi copiii noştri, de comunitatea în care trăim sau de întreaga umanitate. Este important să fim conectaţi într-un fel cu alţii prin serviciul pe care îl facem. Dacă aceasta înseamnă căsătoria, este grozav. Dacă nu este aşa, atunci e bine să ne punem într-o poziţie în care suntem responsabili să ajutăm pe altcineva în afară de noi.

Cȃnd îi ajutăm pe alţii, ne ajutăm pe noi înşine.  Este o veche vorbă înţeleaptă din scripturi.

Pȃnă la urmă, progresul spiritual depinde mai puţin de mediul exterior decȃt de mediul nostru interior. De aceea facem mai întȃi meditaţie. Ea merge direct la sursă şi începe imediat să construiască mediul interior adecvat – pura conştienţă tăcută şi beatifică. Apoi este timpul să facem ceva cu această state de tăcere interioară. Vom proceda înţelept dacă luăm această pură conştienţă beatifică şi o dăm lumii sub forma unui serviciu, a unui ajutor dezinteresat. în acest fel devenim un canal prin care pura conştienţă beatifică şi extazul divin curg spre toţi ceilalţi.

Cȃnd suntem dedicaţi să ne dezvoltăm mediul intern, toate situaţiile externe devin firesc prilejuri de a servi, ceea ce însemnă că devin prilejuri de a practica. Aceasta este karma yoga, yoga acţiunii de a servi cu dragoste şi compasiune. Karma yoga nu este ceva ce poate fi forţat să se întȃmple. Se petrece de la sine atunci cȃnd spiritul creşte în interior. Toate formele de yoga sunt conectate în acest mod. Noi toţi suntem Unul, exprimat ca mulţi.

Deci să facem practici avansate de yoga şi apoi să ieşim din camera de meditaţie şi să vedem cum putem să ajutăm pe cineva. Ne vom ajuta astfel pe noi înşine.

Gurul este în tine.



Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:

·       Pentru detalii privind dezvoltarea pozitivă a relaţiilor tantrice consultaţi cartea AYP Tantra (AYP Tantra).

·       Pentru detalii privind auto-feedback-ul (auto-reglarea) şi sfaturi legate de copiii consultaţi cartea AYP Cele opt ramuri de yoga (AYP Eight Limbs of Yoga).