Sunday, August 26, 2018

Lecţia 99 – Practicile – de la începutul şi de la sfȃrşitul programului


Practici avansate de yoga
Lecţii principale

Autor: Yogani

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)
Întrebare: Doresc să vă ofer feedback şi să vă cer sfatul cum să procedez mai departe. Respiraţia spinală are un efect calmant aproape instantaneu, reducȃnd intensitatea şi frenezia furtunilor emoţionale pe care obişnuiam să le am. La momentul de faţă, sunt comfortabil cu toate practicile pȃnă la yoni mudra kumbhaka (încă nu fac această practică). Prin comfortabil înţeleg că deşi practicile sunt uneori neîdemȃnatice, nu simt tensiuni sau dezechilibre.

Am încercat să fac yoni mudra kumbhaka într-o zi şi trei zile după aceea am trecut printr-o „furtună” emoţională serioasă. Parcă întregul meu sistem nervos era ars – eram complet epuizat. Aşa că am renunţat complet la această practică pentru moment. Am cȃteva întrebări:

-Deşi am avut două experienţe de vȃrf în viaţa mea (una înainte chiar de a începe să meditez), nu am stări de beatitudine sau altceva similar. În general, meditaţia este numai „meditaţie.” Dacă am orice aşteptare, atunci devine repede un exerciţiu de frustrare. Aveţi sugestii sau comentarii?

-Pot în general să dirijez energia aşa cum vreau, inclusiv energia kundalini. Şi totuşi corpul meu pare incapabil să facă faţă energiei dacă fac acest lucru – e ca şi cum aş avea o maşină de curse fără nici un pic de ulei la motor. Dacă o pornesc, motorul explodează. Din nou, aş aprecia orice sugestia sau comentariu.

Răspuns: Mă bucur că respiraţia spinală este de ajutor. Este o practică minunată, nu numai pentru echilibrare, dar şi pentru trezirea treptată, fără probleme,  a uniunii lui Shiva şi Shakti în sushumna şi prin tot sistemul nervos – ceea ce se simte ca o creştere a conductivităţii extatice. Desigur că respiraţia spinală îmbunătăţeşte mult meditaţia şi acesta este motivul principal pentru care o practicăm.

Dacă aţi început să practicaţi mulabandha, sambhavi şi siddhasana într-un timp atȃt de scurt făra să va suprasolicitaţi, este fantastic. Yoni mudra kumbhaka este un alt pas mare. Creşte volumul tuturor practicilor. Chiar şi numai cȃteva minute au un efect mare. Cȃnd vă simţiţi din nou gata de ea, încercaţi să faceţi numai un ciclu şi vedeţi ce se întȃmplă. Pot apare reacţii întȃrziate la kumbhaka, aşa cum confirmă experienţa dumneavoastră. Trebuie să procedaţi înainte cu grijă. Pentru moment, faceţi o pauză înviorătoare. Nu e nici o grabă. Veţi şti cȃnd sunteţi gata să o practicaţi din nou.

Această afacerea de a „direcţiona energia” unde vreţi poate fi o sabie cu două tăişuri. Poate să ne aducă ceva extaz, dar poate şi să ne ardă în interior. Este prematur să o faceţi dacă rezultă în dificultăţile pe care le descrieţi. Este discutabil dacă ar trebui făcută în afara programului de practici, chiar dacă suntem curioşi să vedem ce putem face înăuntrul nostru.

Fie că dumneavoastră înşivă mişcaţi energia sau o faceţi prin practici (aşa cum se întȃmplă în bandhas, mudras, siddhasana şi kumbhaka), este nevoie de mult mai multă „purificare generală” a sistemului nervos. Facem acesta prin meditaţia şi respiraţia spinală. O meditaţie dificilă (plictisitoare, frustrantă, incomfortabilă, etc.) uneori este un semn că se petrece prea multă purificare – chiar ceea ce e necesar pentru a îndepărta sursa blocajelor pe care le întȃlniţi. Discomfortul poate fi minimizat urmȃnd sfaturile legate de practici. Revedeţi lecţiile anterioare pentru sugestii privind modul de a proceda cȃnd diferite lucruri se petrec în meditaţie. Ţineţi minte că aşteptările sunt tratate ca orice alt gȃnd ce apare în timpul meditaţiei şi ne întoarcem simplu la mantra. întotdeauna lăsaţi suficient timp să vă odihniţi cȃnd terminaţi meditaţia. Dacă nu faceţi aceasta, poate fi ceva iritabilitate sau discomfort în timpul zilei.

Meditaţia este cea care face posibil ca în cele din urmă să puteţi face mai mult spre sfȃrşitul practicilor (yoni mudra, etc.). Deci vă sfătuiesc să consideraţi să faceţi mai mult la începutul programului pentru a reuşi să faceţi mai mult la sfȃrşitul său.

Sunt multe lucruri pe care le puteţi face pentru a creşte profunzimea, puterea şi uşurinţa meditaţiei. Durata meditaţiei dumneavoastră este bună la acest moment. Douăzeci de minute este optim pentru cei mai mulţi dintre oameni. Dacă adăugaţi asane înainte de pranayama, va fi un pas suplimentar spre interior şi va ajuta să calmeze lucrurile. Apoi, dacă pranayama merge bine, puteţi să creşteţi durata ei, în mod treptat, pentru a merge şi mai adȃnc înăuntru înainte de meditaţie. Încercaţi să adăugaţi încă cinci minute de pranayama. Dacă lucrurile merg bine pentru cȃteva săptămȃni, încercaţi să adăugaţi alte cinci minute. Respiraţia spinală va ajuta nu numai meditaţia, ci deasemenea va „dirija energia”într-un mod mai echilibrat pentru o trezire interioară. În timpul respiraţiei spinale, dirijaţi energia în sus şi în jos prin sushumna între al treilea ochi şi rădăcină şi veţi avea cea mai eficientă practică, cu cele mai mici şanse de a avea probleme.

Dacă puteţi face şi zece minute de asane, douăzeci de minute pe pranayama şi douăzeci de minute de meditaţie, veţi promova un intens proces de curăţenie generală. Dacă totul merge bine, veţi turna mult ulei în motorul maşinii dumneavoastră de curse – curăţȃnd şi lubricȃnd sistemul nervos pentru a permite o curgere mai bună a pranei. Veţi şti că se întȃmplă aşa cȃnd veţi putea face yoni mudra kumbhaka fără să treceţi prin tumulturi emoţionale şi veţi cunoşte numai extaz. Veţi avea experienţe mult mai plăcute şi cu celelalte practici. Poate dura un timp să ajungeţi la acest stadiu, dar veţi fi pe drumul bun dacă vă concentraţi mai mult asupra practicilor de la începutul programului. Se pare că sunteţi mai avansat în privinţa curgerii energiei decȃt în privinţă purificării sistemului nervos. Deci, mergeţi înapoi şi aveţi grijă să curăţaţi maşina. Altfel nu este posibil să mergem mai departe, dacă nu vrem să păţim ca Gopi Krishna  şi să avem prea multă energie curgȃnd furios în interior, ducȃnd la ani de probleme, pȃnă cȃnd sistemul nervos este complet curăţat prin ardere şi fumul se împrăştie. Nu există nici o scurtătură bună pe acest drum. Este mult mai bine şi plăcut dacă folosim drumul marcat.

Gurul este în tine.



Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:

·        Pentru detalii privind alcătuirea unui program stabil de practici cu auto-feedback-ul (auto-reglarea) consultaţi cartea AYP Cele opt ramuri de yoga (AYP Eight Limbs of Yoga). Şi AYP Plus.

Monday, August 20, 2018

Lecţia 98 – Yoga şi căsătoria


Practici avansate de yoga
Lecţii principale

Autor: Yogani

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: Este posibil să fim căsătoriţi şi totuşi să medităm să atingem „scopul”? Casătoria ajută sau împiedică evoluţia noastră spirituală?

Răspuns: Casătoria nu este neapărat incompatibilă cu practica spirituală. Căsătoria poate fi o parte importantă a practicii spirituale, pentru că ne ajută să evoluăm spre of viaţă compasionată în serviciul tuturor. Aspectul sexual nu trebuie nici el să fie o piedică. Lecţia anterioară despre tantra a deschis discuţia pe această temă.

Sunt căsătorit, copiii mei sunt acum adulţi şi sunt dedicat practicilor mai mult ca niciodată, ducȃnd o viaţă plină de bucurie. Cea mai mare problemă pe care o ridică căsătoria şi copiii pentru practicile spirituale este legată de nevoia de a avea grijă de toată lumea, în timp ce găsim timp şi pentru practici.  Cere un o dedicaţie puternică, mult bhakti. Sunt multe răsplate dacă reuşim să le facem pe toate.

Unii preferă să se concentreze exclusiv asupra vieţii lor spirituale. Nici această opţiune nu e simplă. Cei care renunţă la cele lumeşti riscă să devină rupţi de lume şi înguşti la minte, cu puţină grijă de alţii şi blocaţi în progresul lor spiritual chiar dacă fac multe practici de yoga. A servi „o familie” de oricare fel este necesar pentru a continua să ne deschidem inima şi să evoluăm spiritual. Familia poate fi reprezentată de o vecină care are nevoie de ajutor, de soţia şi copiii noştri, de comunitatea în care trăim sau de întreaga umanitate. Este important să fim conectaţi într-un fel cu alţii prin serviciul pe care îl facem. Dacă aceasta înseamnă căsătoria, este grozav. Dacă nu este aşa, atunci e bine să ne punem într-o poziţie în care suntem responsabili să ajutăm pe altcineva în afară de noi.

Cȃnd îi ajutăm pe alţii, ne ajutăm pe noi înşine.  Este o veche vorbă înţeleaptă din scripturi.

Pȃnă la urmă, progresul spiritual depinde mai puţin de mediul exterior decȃt de mediul nostru interior. De aceea facem mai întȃi meditaţie. Ea merge direct la sursă şi începe imediat să construiască mediul interior adecvat – pura conştienţă tăcută şi beatifică. Apoi este timpul să facem ceva cu această state de tăcere interioară. Vom proceda înţelept dacă luăm această pură conştienţă beatifică şi o dăm lumii sub forma unui serviciu, a unui ajutor dezinteresat. în acest fel devenim un canal prin care pura conştienţă beatifică şi extazul divin curg spre toţi ceilalţi.

Cȃnd suntem dedicaţi să ne dezvoltăm mediul intern, toate situaţiile externe devin firesc prilejuri de a servi, ceea ce însemnă că devin prilejuri de a practica. Aceasta este karma yoga, yoga acţiunii de a servi cu dragoste şi compasiune. Karma yoga nu este ceva ce poate fi forţat să se întȃmple. Se petrece de la sine atunci cȃnd spiritul creşte în interior. Toate formele de yoga sunt conectate în acest mod. Noi toţi suntem Unul, exprimat ca mulţi.

Deci să facem practici avansate de yoga şi apoi să ieşim din camera de meditaţie şi să vedem cum putem să ajutăm pe cineva. Ne vom ajuta astfel pe noi înşine.

Gurul este în tine.



Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:

·       Pentru detalii privind dezvoltarea pozitivă a relaţiilor tantrice consultaţi cartea AYP Tantra (AYP Tantra).

·       Pentru detalii privind auto-feedback-ul (auto-reglarea) şi sfaturi legate de copiii consultaţi cartea AYP Cele opt ramuri de yoga (AYP Eight Limbs of Yoga).

Friday, August 17, 2018

Lecţia 97 – Tantra – Asistenţă pentru cei obsedaţi de sex şi pentru îndrăgostiţii obişnuiţi


Practici avansate de yoga
Lecţii principale

Autor: Yogani

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: Sunt cam obsedat de sex. Nu pot să mă satur de el. Soţia mea foloseşte orice şansă să mă încurajeze, deci şi ea trebuie să fie obsedată. Nu e nevoie să spun că avem o viaţă sexuală foarte activă. În ultimul an am devenit interesaţi în tantra şi în yoga, dar nu am reuşit să aducem sexualitatea sub control. Încep să mă îngrijorez că îmi epuizez vitalitatea prin ceea ce fac zilnic. Ştiu că nu pot să continui aşa la infinit dacă vreau să realizaz ceva pe calea spirituală. Oferiţi multe metode de yoga şi vă suntem recunoscători, dar noi suntem dependenţi de sex. Ce ne sugeraţi?

Răspuns: Dacă aveţi o dorinţă puternică de a aborda viaţa sexuală prin practica de yoga puteţi să faceţi aceasta prin multiple metode de tantra. Nu înseamnă neapărat să vă reduceţi viaţa sexuală. Aceasta poate decurge normal, ca şi pȃnă acum. În schimb, se presupune să introducem o anumită disciplină sub forma unor tehnici specifice ce pot fi folosite în timpul sexului şi pe care puteţi practica împreună. Există şi alte tehnici pe care le puteţi practica singur. Cu timpul veţi descoperi că sexualitatea devine parte dintr-un tablou mai larg al practicilor de yoga.

În cele mai multe cazuri, bărbatul este cel care are cheie practicii de tantra în relaţiile sexuale, deoarece el este cel care suferă cea mai mare pierdere de prana şi el este cel care determină de obicei durata actului sexual. Nu contează cȃt de mult doreşte o femeie să practice uniunea tantrică, trebuie ca mai întȃi bărbatul să faciliteze această practică. Apoi este posibil ca ea să fie minunată atȃt pentru bărbat cȃt şi pentru femeie.

Odată ce bărbatul se angajează să stăpȃnească pierderea pranei şi prin aceasta să crească durata uniunii sexuale, un nou mod de a face dragoste se va apare, într-o abordare compatibilă cu yoga. Astfel sexul va deveni un catalist puternic al uniunii energiilor masculine şi feminine din noi, la fel cum se întȃmplă în mulabandha şi siddhasana.

Deşi nu este la centrul Practicilor Avansate de Yoga, sexul tantric este o tehnică importantă de învăţăt, mai ales dacă suteţi înclinat să aveţi sex adesea. Este o extensie a principiilor din siddhasana, în care cultivăm ridicarea energiei sexuale prin sistemul nervos pe măsură ce acesta este purificat printr-o gamă largă de practici avansate de yoga.

Metodele sexuale de tantra pe care le vom discuta sunt intenţionate pentru a susţine scopurile generale ale practicilor avansate de yoga pe care le folosim în aceste lecţii, fără a impune limite draconice asupra libertăţii noastre de a face dragoste oricȃnd dorim. Folosirea şi stăpȃnirea metodelor sexuale de tantra ne eliberează de stigmatele negative ce sunt uneori asociate cu sexul. Sexualitatea devine un alt aspect al anatomiei noastre spirituale, pe care îl putem îmboldi prin anumite mijloace spre ţinta mai înaltă a iluminării noastre. Relaţiile sexuale devin un ajutor pe calea evoluţiei noastre spirituale, în loc să rămȃnă un obstacol. În acelaşi timp ajungem să ne bucurăm de sex în feluri pe care nu ni le-am imaginat. Tantra adevărată ne creşte libertatea.

Pentru a respecta cerinţele posturilor legate de sexualitate, vom continua discuţia despre tantra într-un grup separat, numai pentru adulţi, ce a fost creat pentru acest scop. Are acelaşi format ca şi acest grup, dar este numai pentru adulţi.

Deci cei interesaţi să înveţe cum pot folosi relaţiile sexuale pentru a susţine direct practicile avansate de yoga pot găsi subiecte legate de tantra în lecţii separate. Acestea includ întrebări şi răspunsuri privind metode şi experienţe sexuale tantrice. Cum veţi vedea, lecţiile de tantra se leagă firesc de lecţiile principale.

Lecţiile principale vor continua aici ca şi pȃnă acum. Aşa cum vă daţi seama, sunt încă multe lucruri de discutat în privinţa Practicilor Avansate de Yoga şi vom face aceasta mai departe.

Gurul este în tine.



Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:

·        Pentru detalii privind metodele de tantra consultaţi cartea AYP Tantra (AYP Tantra).

Wednesday, August 15, 2018

Lecţia 96 – Recapitulare: începem respiraţia spinală


Practici avansate de yoga
Lecţii principale

Autor: Yogani

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: Am o întrebare despre ce experienţă ar trebui să am cȃnd fac respiraţia spinală. Nu vizualizez bine sau uşor şi este dificil pentru mine să îmi imaginez orice mişcȃndu-se în sus şi în jos pe coloana vertebrală, mai ales că nu simt deocamdată că se întȃmplă ceva. Uneori îmi spun în timpul acestui exerciţiu: „Lumina merge în sus pȃnă la al treilea ochi.” „Lumina merge în jos de la al treilea ochi.” Uneori încerc să practic în tăcere.

Este suficient doar să încerc să îmi imaginez respiraţia mergȃnd în sus şi în jos pe nervul spinal? Problema este că devin prea încordat atunci cȃnd încerc să mă concentrez. Pe de altă parte, devin atȃt de preocupat cu exerciţiul de a duce respiraţia în sus şi în jos pe coloană că descopăr de obicei că am petrecut mai mult timp decȃt am intenţionat făcȃnd pranayama. Şi mă bucur de ea! Puteţi să-mi spuneţi bazat pe această descripţie dacă fac tehnica de pranayama în mod corect?

Răspuns: Da, practicaţi foarte bine. Continuaţi numai să vă imaginaţi respiraţia mergȃnd în sus şi în jos înăuntrul micului nerv spinal. Durează un timp să ne facem un obicei mental. Fiţi relaxat în timpul practicii, aşa cum faceţi în meditaţie. Dacă sunteţi distras de la respiraţia spinală, întoarceţi-vă la ea simplu, fără să vă forţaţi. Nu trebuie să aveţi nici o altă aşteptare decȃt aceea că veţi continua acest proces simplu. Dacă aveţi viziuni ce vă atrag atenţia, doar favorizaţi simpla practică de respiraţie spinală – respiraţi şi duceţi atenţia în sus şi în jos. Nu este necesar nici un efort mare de concentrare. Veţi putea probabil să renunţaţi la verbalizare destul pe curȃnd. Cel mai bine este să fiţi liniştit şi relaxat în timpul acestui proces.

Recapitulaţi lecţiile despre respiraţia spinală (începȃnd cu leţia 41) într-o lună sau două pentru a adăuga unele elemente mai rafinate la acestă tehnică. La acel moment veţi fi probabil dincolo de stadiul „stȃngaci” al practicii şi procesul va decurge mult mai uşor. Cu timpul probabil veţi dori să adăugaţi alte elemente la practică. Toate sunt în aceste lecţii. Veţi şti cȃnd sunteţi gata. Trebuie numai să procedaţi treptat şi să o luaţi uşor. Aveţi grijă ca întotdeauna să faceţi meditaţia după pranayama.

Se întȃmplă lucruri bune.

Gurul este în tine.


Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:

·        Pentru detalii privind respiraţia spinală consultaţi cartea AYP Respiraţia spinală (AYP Spinal Breathing Pranayama). şi AYP Plus.

Tuesday, August 14, 2018

Lecţia 95 - Să stabilizăm extazul


Practici avansate de yoga
Lecţii principale

Autor: Yogani

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: Nu am cuvinte să spun cȃt de mult mă bucur de aceste practici. Am rămas la siddhasana de o vreme pentru că simt atȃt de mult extaz şi uneori o energie incredibilă se ridică, de parcă întregul corp pulsează! Totul este beatitudine pentru mine! Uneori îl văd pe Dumnezeu, fiinţa universală, peste tot. Astăzi, în timp ce conduceam, m-am simţit extraordinar de bine. Mă simţeam de parcă aş fi vrut să strig pe ferestră că iubesc pe toată lumea şi cu toţii ar trebui să facă aceste practici. A trebuit să dansez cȃnd am ajuns acasă... Acum întrebarea mea este dacă trebuie să rămȃn cu practicile la acest nivel şi să mă bucur de ele sau pot să adaug alte practici? Nu vreu să o stimulez pe kundalini prea mult să nu se supere pe mine. Uneori simt legătura extatică mai puternic, alteori o simt mai puţin.

Răspuns: Ma bucur să aud că lucrurile merg atȃt de bine. ţinȃnd seama de sensibilitatea dumneavoastră (e minunată!), ar fi o idee bună să menţineţi acest nivel de practici pentru o lună sau două. Poate chiar mai mult. Aţi învăţat multe practici într-un timp foarte scurt. Permite-ţi lucrurilor să se echilibreze. Aveţi grijă ca practicile şi viaţa de zi cu zi să continue normal. Marile puseuri de extaz au de a face cu purificarea. Este partea distractivă a curăţeniei generale. Cu timpul va fi mai puţină fricţiune in sistemul dumneavoastră nervos şi extazul se va rafina, ca un tăcut zȃmbet divin radiind continuu dinăuntru spre afară – foarte liniştit şi foarte puternic.

Veţi şti că sunteţi gata pentru pasul următor atunci cȃnd nivelul la care vă aflaţi devine stabil, fără atȃt de multe puseuri. Yoni mudra kumbhaka este foarte puternică şi trebuie să aveţi grijă să fiţi stabil la nivelul la care vă aflaţi înainte de a trece la ea. Cȃnd veţi trece la yoni mudra, luaţi-o încet, poate făcȃnd numai una sau două repetiţii în fiecare sesiune şi fiţi atenţi la cum vă simţiţi. Fiţi foarte precaut, deoarece pot apare reacţii întȃrziate datorită lui kumbhaka. Procedaţi mai departe în funcţie de capacitatea pe care o aveţi.

Cȃt despre dorinţa de a spune altora despre aceste lecţii, sigur că puteţi să o faceţi dacă credeţi ca sunt de valoare. Aceaste abordare liberală ce promovează o transmitere deschisă a practicilor avansate de yoga va progresa numai dacă mulţi vor afla de ea şi vor folosi-o cu rezultate bune. Cine se va îndoi atunci de validitatea ei? Este cu adevărat un test pentru cȃt de pregătiţi suntem să avem acces liber la ştiinţa spirituală şi să ne aşezăm la volanul propriei noastre maşini. Numai timpul o va spune.

Gurul este în tine.


Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:

·        Pentru o discuţie detaliată privind stabilirea unui program personal stabil de practici cu auto-reglare, consultaţi cartea AYP Cele opt ramuri de yoga (AYP Eight Limbs of Yoga). şi AYP Plus.

Monday, August 13, 2018

Lecţia 94 – Unele sfaturi privind purificarea


Practici avansate de yoga
Lecţii principale

Autor: Yogani

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Scopul Practicilor Avansate de Yoga este de a oferi cele mai importante metode de yoga într-o modalitate uşor de utilizat pentru a începe şi menţine un program regulat de practici spirituale fără să perturbăm viaţa noastră de zi cu zi. Folosim o aboardare similară „blocurilor de construcţie”, în care fiecare dintre noi hotărăşte cȃnd să adauge fiecare nouă piesă, în funcţie de timpul şi capacitatea pe care le avem. Fiecare bloc este în sine o practică destul de simplă. Atunci cȃnd aveţi două, trei, patru sau zece practici, va continua să fie destul de simplu dacă nu v-aţi grăbit prea mult să adăugaţi componentele programului dumnavostră de practici şi aţi lăsat suficient timp pentru a vă adapta la fiecare practică nouă. Urmărim să stabilim un program de practici uşor de făcut, în timp ce continuăm să ducem un mod de viaţă normal, iar pura conştienţă beatifică şi extazul divin cresc treptat pȃnă devin experienţă noastră zilnică 24/7 (24 de ore pe zi/ 7 zile pe săptămȃnă).

Prin practicile pe care le facem dăm sistemului nostru nervos şansa de a se purifica de vechi blocaje acumulate, ce împiedică o experienţă clară a adevărului din noi, care este beatitudine, beatitudine, beatitudine!

O curăţenie generală se petrece în sistemul nostru nervos. Experienţele care apar în timpul acestei curăţenii generale cunosc o mare varietate, de la cele spectaculare la cele plictisitoare şi sumbre. Oricare sunt aceste expererienţe, curăţenia continuă atȃta timp cȃt facem practicile noastre zilnice.

Este important să facem o distincţie clară între practici şi experienţe, mai ales pentru că stimulăm energia kundalini  şi probabil avem unele experienţe extatice şi poate chiar unele viziuni extraordinare. Iată deci cȃteva lucruri pe care le puteţi face dacă aceste experienţe apar în timpul practicilor.

Dacă faceţi respiraţia spinală şi atunci cȃnd ajungeţi la al treilea ochi (la spaţiul dintre sprȃncene) la sfȃrşitul inspiraţiei vă spare ishta (idealul ales – Isus, Krishna, Moise, Mohamed, Divina Mamă, etc.), venind repede într-o caleaşcă de aur şi vă invită să urcaţi în caleaşcă pentru a merge împreună la plimbare, ce veţi face? Veţi expira cu uşurinţă, în timp ce mergeţi cu atenţia în jos pe nervul spinal. Cu alte cuvinte, favorizaţi practica pe care o faceţi. Dacă ishta merge cu caleaşca în jos pe nervul spinal în timpul expiraţiei, este grozav. Dacă nu merge, este în regulă. Nu căutăm să scăpăm de viziuni. Nici nu ne agăţăm de ele. Doar favorizăm practica pe care o facem. Dacă aceste viziuni sunt reale, vor continua pe o durată îndelungată, atȃt în timpul cȃt şi în afara practicilor. Ishta va înţelege că practicaţi şi va fi fericit/ă să vă ia la plimbare după ce terminaţi. Practicile sunt cele ce crează condiţiile pentru aceste experienţe în sistemul dumneavoastră nervos spaţios. Ţineţi minte acest lucru. Nu lăsaţi experienţele să vă distragă de la practicile care le facilitează. Dacă continuaţi în mod constant cu practicile, experienţele vor deveni tot mai extraordinare, pȃnă cȃnd la un moment dat nu vă vor mai părăsi. Veţi descoperi într-o bună zi că ishta vă acompaniază tot timpul, peste tot – cu un întreg grup de îngeri! Experienţele nu generează alte experienţe mai extraordinare. Practicile fac acest lucru.

Dacă faceţi yoni mudra kumbhaka şi simţiţi cum lumina divină vă umple, curgȃnd prin cel de-al treilea ochi, cu tot mai multă lumină, şi doriţi să continuaţi cu tot mai multe cicluri de yoni mudra kumbhaka pentru că vă simţiţi atȃt de bine, ce veţi face? Menţineţi numărul de repetiţii pentru yoni mudra kumbhaka. Poate adăugaţi încă un ciclu, dacă este atȃt de grozav. Dar ţineţi minte că este uşor de făcut excese atunci cȃnd avem experienţe atȃt de minunate. Apoi descoperim că ardem pe dinăuntru pentru cȃteva zile din cauza exceselor în practică. Sistemul nervos poate să facă faţă numai unui  anumit nivel de purificare la orice moment dat. Dacă prea multă purificare este forţată asupre nervilor înainte de a fi gata de ea, putem să ne frigem. Este ca şi cum am fi pe foc. Nu este iad, dar se poate simţi similar cu el. Este doar prea multă energie venind prea repede. Asta e tot. Folosiţi o abordare treptată a procesului de purificare şi veţi avea o călătorie mult mai plăcută, fără să riscaţi capacitatea dumneavoastră de a face practici avansate de yoga de-a lungul unei perioade îndelungate de timp. Practica cu măsură de-a lungul unei perioade îndelungate de timp este ceea ce duce la iluminare. Apoi avem toată lumina şi extazul fără să simţim focul. Focul vine atunci cȃnd facem o curăţenie generală prea repede – uneori facem prea mult praf şi totul se petrece prea repede. Nu există minuni petrecute peste noapte în acestă afacere de purificare.

În timp ce meditaţia este de obicei un proces uşor şi plăcut, permiţȃnd sistemului nervos să se liniştească în tăcerea profundă şi lăsȃnd blocajele să se dizolve într-un mod global, uneori tot pot să apară experienţe puternice. Dacă avem gȃnduri, senzaţii, extaz, nelinişte, experienţe negative, viziuni, dacă vedem lumini, ne întoarcem simplu la mantră. Nu medităm pentru a avea nici o experienţă în particular. Atunci cȃnd ne dăm seama că nu mai suntem cu mantra, ne întoarceam la ea. Nu contează ce ne-a distras de la mantră sau unde ne ducem cȃnd am fost distraşi. Dacă fiinţe celestiale vin să ne populeze viziunea internă în timpul meditaţiei şi ne dăm seama că am pierdut mantra, ce trebuie să facem? Aţi ghicit: pur şi simplu ne întoarcem la mantră. Dacă continuăm firm cu practicile simple pe care le facem vom putea să ne bucurăm de compania fiinţelor celeste oricȃnd vom dori – cȃnd mȃncam un sandviş, facem duş, mergem la plimbare, oriunde suntem ...cu excepţia perioadei de practică. Dacă le vedem în timpul practicii şi realizăm că nu mai suntem cu mantra, că nu mai facem respiraţia spinală, că am uitat de yoni mudra kumbhaka, cel mai bine este să ne întoarcem uşor la practica pe care o făceam.

Un cuvȃnt ce apare uneori cȃnd vorbim despre practici este „aşteptări”. Noi toţi avem aşteptări. Adică dorinţe. Dorinţele noastre totdeauna tȃnjesc spre mai mult, spre un lucru sau altul. Putem să ne creăm un obicei de a aştepta să avem un anumit tip de experienţe. Dacă aplicăm tehnica de cultivare a lui bhakti putem transforma energia aşteptărilor noastre, dirijȃnd-o în direcţie menţinerii unui program zilnic de practici. Dacă descoperim că aşteptăm să avem viziuni sau orice alte experienţe în timpul practicilor, le trătăm ca pe oricare trăiri sau gȃnduri ce pot apare în timpul practicilor şi ne întoarcem uşor la practicile pe care le facem.

Aceasta este calea pentru cea mai efectivă formă de purificare. Nu renunţăm la nimic cȃnd procedăm în acest fel. Dimpotrivă, avem totul de cȃştigat.

Gurul este în tine.



Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:

·        Pentru o discuţie detaliată privind favorizarea practicilor în locul experienţelor, consultaţi cartea AYP Cele opt ramuri de yoga (AYP Eight Limbs of Yoga). şi AYP Plus.

Saturday, August 11, 2018

Lecţia 93 – Timpurile se schimbă


Practici avansate de yoga
Lecţii principale

 Autor: Yogani

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: Simt că meditaţia merge bine şi tocmai am adăugat respiraţia spinală, care se dovedeşte să fie dificilă acum, în stadiul de început. Cu toate celelalte practici pe care le introduceţi, mă simt de parcă mă scufund. Sunt atȃt de multe practici minunate şi eu par incapabil să le fac. Mă îndoiesc că sunt vrednic de ele, dar doresc mult să continui pe acestă cale pȃnă la sfȃrşit. Aş fi vrut să o fi început acum douăzeci de ani. Mă înnebuneşte nerabdarea şi totuşi ştiu că dacă forţez prea mult pot apare probleme. Ce mă sfătuiţi să fac?

Răspuns: Este bine cum procedaţi, adăugȃnd practile treptat la programul dumneavoastră. În timp ce emoţiile sunt dezlănţuite căutȃnd divinul, vă daţi seama în mod clar de ce se cere şi în ce ordine, de ce aţi făcut pȃnă acum şi ce urmează să faceţi. Veţi reuşi. Este ceea ce se petrece chiar acum. Ocupaţi-vă de ziua de azi. Veţi şti ce să faceţi mai departe.

Suferiţi de cea mai binecuvȃntată boală –  intens bhakti (devotament). Măcar dacă noi toţi am avea acestă boală. Dacă am avea-o, lumea ar fi transformată de-a lungul unei generaţii. Înţeleg că a auzi aceasta nu rezolvă nerăbdarea dumneavostră, dar aşa se întȃmplă cu bhakti. Cȃnd devenim conştienţi clar de condiţia în care ne aflăm, rȃvnim yoga la nebunie. Devenim nebuni pentru Dumnezeu. Este o condiţie binecuvȃntată. Această condiţie se va îmbunătăţii pe măsură ce experienţa progresează spre unitate, ceea ce se va întȃmpla pe măsură ce continuaţi cu practicile zilnice.

Bhakti va continua să crească în noi pe măsură ce trece timpul. Forţe puternice lucrează să ne pună vȃnt în pȃnze. Tot ce avem noi de făcut este să ne întindem pȃnzele şi vȃnturile spirituale ale sistemul nervos vor avea grijă de restul.

Să facem un pas înapoi şi să considerăm tabloul general din care noi toţi facem parte. Trăim timpuri foarte interesante. În anii 60, Bob Dylan cȃnta, „The times, they are a-changing.” – „Timpurile se schimbă.” Era adevărat atunci şi este şi mai adevărat acum.

În funcţie de perspectiva astrologică pe acare o adoptăm, pămȃntul a intrat sau va intra în curȃnt într-o nouă eră de iluminare. În sanskrită, aceste ere sunt numite „yugas.” Noua era a început poate cu mai mult de o sută de ani în urmă. Sau poate abia începe. Acesta a rămas un subiect popular de cȃnd Dylan cȃnta despre el. Dar această schimbare s-a făcut simţită în yoga cu mult înainte. Trecerea la o nouă eră nu se petrece instantaneu, ci începe cu o creştere treptată, accelerată pe măsură ce capătă moment. Destul de multe lucruri s-au petrecut deja, iar acum mergem la o rată tot mai accelerată.

Pe la sfȃrşitul ultimului secol, Vivekananada, unul dintre principalii discipoli ai lui Ramakrishna, a venit în Occident petru a planta primele seminţe de yoga, care au găsit un sol fertil şi au răsărit. Douăzeci de ani mai tȃrziu, Paramahansa Yogananada a venit şi a descoperit şi mai mult interes în yoga decȃt a găsit Vivekananda. Înainte ca Maharishi Maheshi Yogi să călătorească în Occident în ani 60, o întreagă generaţie de tineri nemulţumiţi de ceea ce se întȃmpla era gata să adopte yoga ca pe o cale de viaţă nouă, avȃnd desigur ceva ajutor de la Beatles. De atunci, sute de yogini au venit în Occident din India şi o generaţie nouă de mii de yogini şi yogine occidentale a început să predea yoga. De fapt, în ultimele cȃteva decade lucrurile au devenit cumva comfuze: Cu atȃt de multe stiluri de yoga promovate poate fi greu de distins care este yoga reală, dacă putem vorbi de aşa ceva ca „yoga reală.” Yoga reală, poţi te rog să te ridici în picioare? Sunt desigur multe abordări ce candidează pentru această poziţie. Unele metode au mers chiar şi la tribunal pentru a găsi suport pentru access la sistemul nostru nervos! Totdeauna vor fi unii care vor dori să aibă cheia porţii noastre spre paradis. Dar nu trebuie să ne îngrijorăm.

Deci într-un secol am mers de la a nu avea nici un fel de yoga la o situaţie în care sunt atȃt de multe stiluri de yoga încȃt putem vorbi de „Turnul Balel” de yoga.

Este în regulă. Este un lucru bun. Evident, nu se poate continua la infinit împrăştiat în o mie de stiluri.  Mai devreme sau mai tȃrziu toate aceste stiluri de yoga se vor distila într-unul singur (sau numai cȃteva stiluri) pe care cineva-care-este-gata-de-iluminare le poate folosi în acest scop. În următoarele decade stilurile de yoga se vor îndrepta spre consolidare, integrare, optimizare şi simplificare.

Orice stil veţi alege, veţi înţelege ceea ce se întȃmplă. Practica va acţiona ca o metodă ştiinţifică de distilare a cunoştiinţelor de yoga, astfel încȃt aplicarea lor pe scară largă să devină eficientă.

Ceva similar s-a întȃmplat cu computerele: Cȃnd au apărut, era nevoie să ştii un limbaj tehnic cum era BASIC sau DOS pentru a le folosi. Computerele aparţineau unei lumi esoterice a celor obsedaţi de tehnologie. Apoi au apărut mouse-ul, tastatura şi interfeţele grafice şi deodată s-au deschis uşile astfel încȃt oricine să poată folosi computerele. A fost o revoluţie.

De-a lungul secolelor s-a petrecut acelaşi lucru cu multe alte aplicaţii ale cunoştiinţelor noastre. La început numai cȃţiva specialişti stabilesc o modalitate de a folosi anumite cunoştiinţe. Apoi vin nişte cercetători care găsesc o medotă ce permite tuturor să folosească aceste cunoştiinţe. Aproape întotdeauna aceasta are de a face cu simplificarea interacţiunii cu utilizatorul, simplificarea comenzilor principale, pentru ca orice să poate aplica cunoştiinţele cu bune rezultate. O tehnologie folositoare este uşor de utilizat. Vă amintiţi de fraţii Wright? De Henry Ford? De Thomas Edison? Ei toţi au simplificat interacţiunea dintre utilizatori şi aplicarea unor cunoştiinţe valoroase.

La fel se va întȃmpla şi cu yoga. Trebuie să se întȃmple. Mii de oameni simt cum vȃnturile spirituale se amplifică în ei în acestă eră nouă şi pȃnzele practicilor trebuie ridicate în sus. Este timpul ca toate cunoştiinţele de yoga să devină uşor de utilizat de către practicanţi.

Nimic nu e nou în yoga. Toate componentele practicii au existat de mii de ani. Principiile naturale nu se schimbă. Sistemul nervos uman a avut întotdeauna aceleaşi abilităţi înnăscute. Au fost alte ere iluminate în trecut în care yoga a  înflorit. În vremuri întunecate, viziunea posibilităţilor ce există în noi a fost mai puţin clară. Au apărut îndoieli adȃnci, superstiţii şi frică. Dar mereu au fost unii care au continuat să exploreze posibilităţile de aplicare a cunoştiinţelor de yoga – au făcut-o în secret în vremurile întunecate pentru că ar fi fost persecutaţi dacă o făceau în mod public. Erau primii „tehnicieni”, obsedaţi de yoga. Erau pionerii tradiţiilor ezoterice. Le datoram mult acestor bătrȃni yogini. Ne-au transmis seminţele cunoştiinţelor necesare pentru a merge cu mare viteză într-o nouă eră. Acum totul depinde de noua generaţie şi de generaţiile care urmează pentru a dezvolta şi folosi aceste metode simplificate de purificare a sistemului nervos uman, optimizȃnd aplicarea cunoştiinţelor de yoga astfel încȃt mulţi oameni să le poată folosi pentru a obţine rezultate bune.

Noua eră nu depinde numai de vȃnturile spirituale ce ne împing de la spate din întregul cosmos. Sportul iluminării nu este un sport pentru spectatori. Trebuie să participăm în acest sport dacă dorim să beneficiem de el. Trebuie să ne ridicăm pȃnzele în sus dacă  dorim să ajungem undeva. Pe măsură ce o facem, pămintul acesta va deveni un loc mai bun. Pe măsură ce aducem realitatea purei conştienţe beatifice şi a extazului divin în planul pămȃntesc prin practicile noastre, totul se va schimba. Va fi o completă transformare energetică, palpabilă pentru toţi care trăiesc pe pămȃnt. Cu nenumărate sisteme nervoase ce radiază puternic pura conştienţă beatifică şi extazul divin peste tot, nimeni nu va fi lăsat deoparte. Îndoielile rămase vor fi înlăturate. Forţa lui bhakti ne va împinge tot mai departe. Tot ce trebuie să facem este să menţinem ridicate pȃnzele practicii zilnice. Sistemul nostru nervos va avea grijă de restul.

Gurul este în tine.


Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:

·        Pentru detalii privind modul de crea o rutină personală echilibrată de practici,  ţinȃnd seama de auto-reglare, consultaţi cartea AYP Cele opt ramuri de yoga (AYP Eight Limbs of Yoga). şi AYP Plus.